Gigi Becali îi schimbă postul titularului de la FCSB: "Nu prea mai are loc când revine Olaru"

Gigi Becali îi schimbă postul titularului de la FCSB: Nu prea mai are loc când revine Olaru Superliga

FCSB a cucerit al doilea titlu consecutiv de campioană și pregătește deja sezonul viitor, când are ca obiectiv calificarea în grupa principală din Champions League.

Odată cu revenirea lui Darius Olaru, Gigi Becali a dezvăluit o parte dintre modificările din echipa de start a FCSB-ului, în condițiile în care a declarat în nenumărate rânduri că Juri Cisotti nu va mai ieși din linia de mijloc. 

În aceste condiții, patronul de la FCSB a explicat că Florin Tănase ar urma să evolueze în atac. 

"Nu știu de unde o să aducem un atacant. Știu că trebuie să îl aducem, doar că nu știu acum de unde o să fie adus. Va fi adus din toată lumea asta. Poate fi adus și din străinătate, dar eu aș prefera din Superligă.

Bine, dacă nu găsesc bun, nu iau și joacă Tănase vârf. Și așa, Tănase nu prea mai are loc când revine Olaru și atunci va trebui să joace pe postul de atacant.

Mijlocul va fi compus din Olaru, Șut și Cisotti, iar atunci trebuie să joci… Nu știu, vedem, nu e neapărat că așa e mijlocul. Poate să joace în benzi Cisotti. O să vedem ce jucători vom aduce. Eu aduc jucători valoroși, iar apoi fac echipa în funcție de jucători.

Condiționez echipa în funcție de jucători, nu condiționez jucătorii în funcție de echipă. Vom aduce ceva de valoare, iar apoi vom juca cu un singur închizător, doar în cupele europene vom juca cu doi închizători", a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.


Gigi Becali la Arena Națională | FCSB - U Craiova 1-0 pe www.sport.ro

Basarab Panduru, uimit că Darius Olaru e tot la FCSB

Meciul FCSB – Universitatea Craiova a marcat și revenirea lui Darius Olaru (27 de ani) pe teren, în acest an.

Căpitanul gazdelor a fost introdus pe teren, în minutul 84, în locul lui Florin Tănase. Darius Olaru și-a fracturat mâna, în primul amical din 2025, și a ratat toate partidele roș-albaștrilor din partea a doua a acestui sezon.

Chiar și așa, cifrele jucătorului din această campanie sunt excelente: 31 de meciuri, 15 goluri și 7 pase de gol, în 2.145 de minute pe teren.

Văzând aceste date, Basarab Panduru s-a arătat uimit că Darius Olaru e, în continuare, la FCSB, deși contractul său conține o clauză de reziliere de 5 milioane de euro, o sumă mică pentru fotbalul de astăzi.

"Eu nu înţeleg de ce nu dă nimeni 5 milioane de euro să-l ia. Mi se pare nimic la cum joacă. Mi se pare incredibil, să nu dai 5 milioane pe el? A fost un an de nebunie, nu un an de muncă. Aici nu e muncă. E de tras întruna, din 3 în 3 zile: du-te şi joacă, şi pleacă, şi vino, şi du-te. E nebunie mare de tot ce s-a întâmplat anul ăsta. Nu mă gândeam că cei de la FCSB sunt pregătiţi pentru asta. Toată lumea trebuie lăudată pentru că FCSB a reuşit să ajungă până aici", a spus Basarab Panduru, la Prima Sport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!