Totuși, până în acest moment, nu s-a realizat transferul, lucru ce a stârnit nemulțumirea fotbalistului.
Gică Craioveanu: ”Dacă vine o ofertă de 5 milioane, e o sumă bună pentru Baiaram!”
Anderlecht a dorit să îl transfere pe Baiaram, însă cele 4,25 de milioane oferite de belgieni nu au fost suficiente pentru Mihai Rotaru, care a solicitat 5 milioane de euro.
Gică Craioveanu, legenda Universității Craiova, a vorbit despre un eventual transfer al lui Ștefan Baiaram. Craioveanu a transmis că fotbalistul trebuie să treacă peste dezamăgirea transferului ratat și să continue să muncească.
”Am încredere în Fane (n.r. Baiaram), că va marca şi cred că Anzor sau Cic (n.r. Cicâldău). Asta cu împăcatul este mai complicat. Depinde de el (n.r. Baiaram) şi de public. Dacă va avea o atitudine pozitivă cum a avut la începutul sezonului trecut, publicul nu are de ce să nu-l ierte. Este de înţeles frustrarea, a avut o oportunitate unică să plece afară, pe salariu bun.
Orice jucător îşi doreşte asta. Dar acum, dacă nu a plecat, trebuie să îşi dea seama că rolul lui e să facă diferenţa şi aşa va putea pleca afară. Depinde de ofertă, dacă vine pe doi lei… Dar dacă vine pe 5 milioane, eu zic că este o sumă acceptabilă, o sumă bună pentru Baiaram şi pentru jucător din campionatul României”, a spus Gică Craioveanu.