Fostul mare internațional s-a arătat uimit de faptul că echipa prahoveană a renunțat la Mehmet Topal în iarnă pentru a-l aduce pe Adrian Mutu, ca peste doar două luni și jumătate să-l readucă pe tehnicianul turc.
"Mă uimește. Îmi vine și să râd. Petrolul renunță la Topal, îl ia pe Mutu ca să schimbe niște lucruri, ca după aceea să revină la Topal.
Balint, contrariat de deciziile ploieștenilor
Eu nu mai înțeleg revenirile astea rapide așa. Dar să revii la antrenorul cu care ai început campionatul, eu nu mai înțeleg nimic.
Vă spun eu, Petrolul concediază antrenorii, bineînțeles încercând să-și dea demisia ei, pentru că sună mai frumos", a spus Gabi Balint, potrivit Digisport.
Mehmet Topal, care a început sezonul pe banca "lupilor galbeni", revine astfel la cârma echipei după mai puțin de trei luni. Adrian Mutu nu a avut rezultatele așteptate pe banca Petrolului, iar înfrângerea din prima etapă de play-out (0-2 cu FC Botoșani) a dus la despărțirea de "Briliant".
În timpul mandatului său, Mutu nu a reușit să ridice Petrolul mai sus de locul 9 la finalul sezonului regulat, iar echipa a acumulat doar 9 puncte în ultimele 9 meciuri.