El este noua țintă a lui Gigi Becali! Patronul vicecampioanei a confirmat interesul: „Da, discutăm!”

Gigi Becali FCSB FCU Craiova Juan Bauza Superliga Gigi Becali
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 03 August 2022, 09:52
Data actualizarii: Miercuri 03 August 2022, 10:26

Gigi Becali a dezvăluit că vrea să transfere la FCSB starul unei rivale din Superliga.

După ce i-a transferat pe David Miculescu (21 de ani) și pe Bogdan Rusu (32 de ani), Gigi Becali vrea să mai aducă un fotbalist care a impresionat în tricoul unei rivale din Superliga.

Juan Bauza (26 de ani), de la FCU Craiova, este noua țină a lui Becali, însă ghinionul a făcut ca acesta să se accidenteze chiar la meciul cu FCSB, scor 1-1, și va lipsi de pe teren până la jumătatea luni septembrie, potrivit ultimelor informații.

  • „Îmi cer scuze!” Lecție de modestie oferită de Bauza după pasa de senzație oferită lui Vieira

În aceste condiții, Gigi Becali anunță că va relua negocierile cu oltenii pentru transferul lui Bauza după ce acesta se va vindeca.

„Da, îmi place Bauza, dar între timp el s-a accidentat. Va lipsi două luni. Eu ce să fac acum? Vom mai discuta după ce-și va reveni, dacă va mai fi timp pentru transferuri”, a spus Gigi Becali, pentru digisport.ro.

Basarab Panduru, impresionat de Juan Bauza

După ce a impresionat în sezonul trecut, Bauza a început foarte bine și această ediție a Superligii.

„E de calitate, schimbă soarta jocului. Băiatul ăsta are ghinion că s-a accidentat din nou precum în sezonul trecut. 

L-am lăudat tot timpul şi probabil că e unul dintre cei mai buni decari din fotbalul nostru. Anul trecut Craiova n-a arătat bine fără el. Acum părea că e anul lui”, a spus Basarab Panduru, potrivit Orangesport - mai multe detalii AICI.

Juan Bauza are 26 de ani și joacă la FC U Craiova din iulie 2021, după ce a fost transferat de la Csikszereda. Argentinianul a reușit cinci goluri și cinci pase decisive în stagiunea precedentă, iar în actualul sezon are deja două pase decisive.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!