VIDEO EXCLUSIV Dumitru Dragomir dezvăluie de ce nu a mai preluat Petrolul: "Fac pariu pe cât vrei că mă băteam la titlu!"

SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 28 Decembrie 2022, 21:23
Data actualizarii: Miercuri 28 Decembrie 2022, 21:23

Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a spus recent că a fost aproape să preia clubul Petrolul Ploiești.

Într-o intervenție avută la emisiunea Ora Exactă în Sport, de la Pro Arena, pe 15 decembrie, Dragomir a spus că "era gata, gata" să preia Petrolul, având în vedere că găsise și un asociat cu care să intre în afacere.

Dumitru Dragomir dezvăluie de ce nu a mai preluat Petrolul

În cele din urmă, după aproximativ două săptămâni de tratative, fostul șef al LPF a renunțat la planul său. Întrebat de ce a luat această decizie, Dragomir a spus pentru PRO TV: "Bătrânețea, care nu iartă pe nimeni, să știți!"

Dacă ar fi preluat formația de pe "Ilie Oană", Dumitru Dragomir este convins că ar fi realizat rapid performanțe notabile: "Fac pariu pe cât vrei că într-un an de zile mă băteam la titlu cu ei (n.r - cu Gică Hagi și Neluțu Varga)", a mai spus Dragomir.

După 21 de etape din actualul sezon, Petrolul ocupă locul 7 în Superliga, cu 30 de puncte, la două lungimi în spatele ultimei poziții de play-off, ocupată de Sepsi OSK.

Dumitru Dragomir: "Recomand celor care vor să se implice, să se implice la Petrolul"

Pe 15 decembrie, Dumitru Dragomir spunea că a discutat cu oamenii din anturajul Petrolului, însă vârsta sa înaintată, 76 de ani, l-a făcut să renunțe la o nouă aventură în fotbalul românesc.

"Era gata, gata! Au fost la limită să mă implic, dar am stat și m-am gândit că d-abia am scăpat din nenoricile fotbalului românesc și intram iar în ele... Din punct de vedere financiar, Petrolul este de luat, are stadion bun, are suporteri foarte mulți. Dar pe suporteri trebuie să-i mulțumești! Cine intră la Petrolul trebuie să bage și 2-3 milioane de euro în jucători, să aducă jucători de valoare. La Petrolul nu te poți juca, trebuie să ai inteligență! 

Am luat o hotărâre în familie, mai găsisem și pe cineva care venea lângă mine. Din punct de vedere financiar era de dus. Din punct de vedere emoțional și al vârstei nu mai e de mers în fotbal. Recomand celor care vor să se implice, să se implice la Petrolul. 

Părerea mea este că fără ajutorul primăriei și prefecturii nu va reuși nici unul care are foarte mulți bani. S-a făcut o greșeală acolo. Am fost în tratative cu ei două săptămâni, ieri trebuia să se semnăm documentele. Am vorbit cu toți", spunea Dragomir, la Ora Exactă în Sport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!