CFR Cluj l-ar putea pierde pe Omrani! Turcii iau în calcul să-i achite clauza de reziliere

Superliga Bilel Omrani ar putea pleca de la CFR Cluj
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 03 Septembrie 2021, 15:41
Data actualizarii: Vineri 03 Septembrie 2021, 15:45

Billel Omrani ar putea prinde un transfer în această perioadă.

Billel Omrani (28 de ani) poate pleca de la CFR Cluj. Francezul este dorit în Turcia, campionat în care a ajuns anul trecut și fostul său coleg din Gruia, Damjan Djokovic.

Cei doi ar putea juca din nou împreună. Footmercato.net scrie că Rizespor, echipa la care este legitimat Djokovic, vrea să-l transfere pe Omrani și ia în calcul chiar achitarea clauzei sale de reziliere, în valoare de 700.000 de euro.

Recent, în presa din Franța a apărut și informația cum că o altă echipă din Super Lig, Konyaspor, ar fi interesată de serviciile lui Omrani, care a fost o piesă importantă în echipa celor de la CFR Cluj în acest debut de sezon, cu Marius Șumudică antrenor.

Potrivit Transfermarkt, Omrani a intrat în ultimul an de contract cu CFR Cluj, astfel că șefii clubului s-ar putea gândi să-l vândă, pentru a obține o sumă de bani în schimbul său.

Omrani joacă din 2016 la CFR Cluj, an în care a fost transferat de la Marseille.

181 de meciuri a strâns Omrani pentru CFR Cluj, în toate competițiile, reușind să marcheze de 44 de ori și să ofere 34 de pase decisive. În prezent este evaluat de site-urile de specialitate la 1,6 milioane de euro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!