Burleanu duce lupta cu Sandu la 'NEXT LEVEL': "Sa fim atenti sa nu fie vreun SOARECE pe care sa-l calcam pe coada!" Reactia dura:

Mircea Sandu FRF Razvan Burleanu Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 27 Mai 2014, 15:40
Data actualizarii: Marti 27 Mai 2014, 15:40

Atacurile dintre Sandu si Burleanu merg din ce in ce mai departe.

Burleanu a sustinut o conferinta de presa din care a vorbit despre cuvintele dure adresate de Sandu in aceasta dimineata, facand iluzie la un 'soarece care nu trebuie calcat pe coada', asta dupa ce Presedintele de Onoare al FRF spusese ca are 'putere mare' si ca nu trebuie sa fie 'calcat pe coada'.

ATACURILE

Mai intai a fost Mircea Sandu, EXCLUSIV pentru PROTV:

"Conform documentelor de la Tribunal, Presedinte cu drepturi depline este personajul, adica eu. Burleanu a spus ca nu stiu sa pierd, numai ca eu nu am candidat. El ma ataca pe mine, consecutiv si consecvent: el sa spuna - mersi domnule Mircea Sandu ca nu ai candidat, ca sa ies si eu presedinte.

Eu sunt dispus, daca isi da demisia ca sa se rezolve problemele juridice si sa candideze din nou, eu sunt dispus sa imi dau si eu demisia!

Pai tu ce faci, vii si dai in mine ? Am atata putere, ca e pacat!!! El e un pic dirijat, asa, si e pacat, e pacat! Eu ii rog sa nu mai imi pronunte numele, mai spune ceva de mine... suntem pe lupta! Vine un neica-nimeni sa mi faca mie.. pai nu se poate! Daca sunt deranjat, e rau! E rau, ca nu ma opresc!", a spus Mircea Sandu pentru PROTV.

"SA NU CALCAM SOARECELE PE COADA"

Razvan Burleanu a discutat intr-o conferinta de presa despre ce se intampla la FRF:

"Acesta este diferenta intre un mod profesionist de organizare a Federatiei Romane de Fotbal si o gasculita cu instinct de bisnitareala pe care l-am avut pana acum. Exista niste principii fundamentale atunci cand te muti intr-o casa: in primul rand, trebuie sa faci o deratizare sanatoasa, astfel incat sa fii sigur ca nu mai gasesti nici un soarece pe care sa-l calci pe coada si care are bineinteles scopul sa-ti roada temeliile cladirii!", a spus presedintele FRF, cu referire la Mircea Sandu.

Apoi a continuat cu acuzatii despre intentia lui Sandu de a candida in 2015 la un nou mandat de membru in Comitetul Executiv al UEFA.

"Am avut o discutie cu directorul Euro 2020, Martin Kellen, care m-a sigurat ca Romania indeplineste toate conditiile de organizare a meciurilor din cadrul Euro 2020! 

E normal sa strige ca din gura de sarpe ca noua conducere nu vrea sa-i faca jocurile, domnul Sandu! Oare sa-i fie teama domnului Mircea Sandu de rezultatele acestui audit financiar? Nu vorbim de doar 5 mii de euro lunar, ci de o suma care ne duce la aproximativ 40, 50 de mii de euro lunar! Asta e chltuiala cu onorabilul presedinte pentru bugetul FRF!

Ahtiat fiind dupa functii si bani a inceput sa trimita mailuri si sa dea faxuri presedintilor de federatii care ma suna si ma intreaba 'uitati domnul Sandu vrea sa-l sustinem ca membru Uefa'. Va asigur ca acele sume de bani s-au dus spre firme care au capusat acesta organizatie! Domnul Mircea Sandu, o persoana ahtiata dupa bani si functii, prefera sa se duca la dineul Champions Legue, decat sa vina la Cupa Romaniei!

Nimeni n-a pus presune pe domnul Mircea Sandu sa nu candideze! Nu fac parte din nici un clan al profitorilor cu prime de necalificare!

Nu vom ezita nici un moment sa sesizam membrii afiliati si toate organele abilitate ale statului roman", a incheiat Razvan Burleanu, presedintele FRF.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!