Antrenorul-revelație Toni Petrea știe ce se va întâmpla la FCSB după umilințele cu Silkeborg din Conference League

Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 16 Octombrie 2022, 18:33
Data actualizarii: Duminica 16 Octombrie 2022, 18:33

Toni Petrea (47 de ani) are un start de vis la Chindia Târgoviște, cu patru victorii în primele patru meciuri la noua sa echipă.

Ultima victimă a Chindiei a fost CS Mioveni. Unicul gol al meciului de la Ploiești a fost marcat de Obiang, în minutul 87, iar târgoviștenii au ajuns la trei victorii consecutive în campionat și se află pe locul 15, penultimul, cu 12 puncte.

Toni Petrea, patru victorii consecutive la Chindia Târgoviște

După meci, Toni Petrea s-a arătat mulțumit de modul în care au reacționat jucătorii săi și a anunțat că vor fi schimbări în echipa Chindiei la următorul meci, cel din Cupa României, împotriva celor de la Ocna Mureș.

"A fost un meci greu, disputat, așa cum am anticipat. A fost închis în prima repriză, am întâlnit o echipă care s-a apărat bine. Pe mine mă bucură reacția jucătorilor, atitudinea lor, faptul că au luptat pentru fiecare minge și au crezut până la final.

Tot timpul le spun jucătorilor că trebuie să joace până la ultimul fluier al arbitrului, că se poate întâmpla orice, oricând se poate schimba rezultatul. Ne bucurăm pe moment, că urmează o săptămână plină. Trebuie să ne refacem cât mai repede și să ne pregătim pentru partidele viitoare. Echipa reacționează bine. Cred că în trecut jucătorii au suferit la capitolul încredere, acum au căpătat mai multă încredere după evoluțiile bune și rezultatele pe care le-am avut.

Chiar dacă erau într-o situație foarte dificilă și contau punctele, mă interesa modul de exprimare în teren. Pe mine mă interesează să jucăm fotbal. Normal, ne adaptăm și la ce oferă jocul, dar eu vreau să pregătim fiecare joc la victorie, indiferent de adversar.

Sunt încrezător în această echipă, putem facem lucruri bune, dovadă aceste victorii pentru care-i felicit pe jucători. Cu siguranță vor apărea schimbări în formula de start la meciul din Cupă, apoi jucăm sâmbătă la Voluntari, avem nevoie de forțe proaspete și am nevoie să-i văd pe jucătorii care au evoluat mai puțin", a spus Toni Petrea, după meci, potrivit Digisport.

Toni Petrea: "FCSB va juca în play-off"

Toni Petrea a comentat și cele două meciuri ale lui FCSB contra lui Silkeborg, pierdute cu 0-5 în Conference League. Antrenorul a pregătit vicecampioana României în două mandate, ultima oară în perioada noiembrie 2021 - iulie 2022.

"Am văzut meciul FCSB-ului, nu e plăcut pentru nimeni, chiar dacă nu ești fan, să vezi asemenea rezultat, dar cred că au puterea și valoarea să treacă peste acest rezultat. 

Eu cred că vor juca în play-off, mai sunt multe meciuri, multe puncte", a mai spus Petrea.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!