Cele două echipe s-au întâlnit pe Arena Națională în Capitală, în etapa cu numărul 5 din play-off-ul SuperLigii României. La capătul celor 90 de minute, oltenii au consemnat toate cele trei puncte.

Andrei Nicolescu, sincer despre eșecul cu Universitatea Craiova: ”Câteodată trebuie să accepți anumite lucruri”

Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, a mărturisit că accidentările le-au pus mari probleme dinamoviștilor în acest final de sezon.

Oficialul din Ștefan cel Mare a punctat însă că încearcă să culeagă din acest an tot ce poate și că în următoarea stagiune lucrurile vor fi mai clare la Dinamo.

”(n.r. Cum s-a digerat înfrângerea?) Ca orice înfrângere, greu. Câteodată trebuie să accepți anumite lucruri.

Am acceptat de mult că la finalul ăsta de campionat, pe lângă accidentări, nici n-am avut soluții mai multe care poate erau mai potrivite. Și am spus asta, că în pauza de iarnă cumva am rămas datori apropo de două, trei posturi neacoperite.

Acum toată lumea poate să-și dea cu părerea. Noi încercăm doar să învățăm din asta și să ne pregătim mai bine la anul!”, a spus Andrei Nicolescu, potrivit fanatik.

Cum arată play-off-ul