ADIO Unirea Urziceni! Vezi ce record NEGATIV a batut fosta campioana a Romaniei inainte de disparitie!

Unirea Urziceni Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 12 Mai 2011, 16:33
Data actualizarii: Joi 12 Mai 2011, 16:37

Clubul Unirea Urziceni a stabilit in cei cinci ani petrecuti in Liga I doua recorduri, unul pozitiv, castigand titlul Ligii I cel mai repede de la promovare, si altul negativ, retrogradand la doar doi ani de la cucerirea trofeului.

Promovata in Liga I in sezonul 2006/2007, Unirea Urziceni reusea sa cucereasca titlul doua sezoane mai tarziu, in 2008/2009. Era un record rapiditatea cu care o echipa promovata in Liga I castiga titlul.

Unirea Urziceni stabileste un alt record in acest an, prin rapiditatea cu care retrogradeaza in Liga a II-a, dupa ce a terminat pe primul loc in urma cu doua sezoane si a fost vicecampioana anul trecut.

Doar patru jucatori au ramas la Unirea Urziceni in acest moment, cand echipa este matematic retrogradata in Liga a II-a, fata de perioada cand participa in Liga Campionilor. Atacantul Raul Rusescu (despre care finantatorul FC Steaua, Gigi Becali, a afirmat ca va juca la echipa "ros-albastra" in sezonul viitor), mijlocasul Iulian Apostol (reintors la Unirea Urziceni dupa o perioada petrecuta la Steaua), mijlocasul Razvan Paduretu si fundasul Epaminonda Nicu.

De altfel, Nicu este jucatorul care a evoluat la Unirea Urziceni inca de cand echipa se afla in Liga a III-a. Jucatorul a declarat, pentru Mediafax, ca si el, cel mai probabil, va parasi echipa ialomiteana in sezonul viitor. "Mi-e greu sa spun ce a reprezentat Unirea pentru mine, de opt ani sunt aici. A fost echipa de care aveam nevoie. De la inceput s-a vrut performanta la Unirea. Nu credeam ca vom ajunge chiar atat de sus, dar uite ca am reusit. Cred ca noi am avut mai multa ambitie fata de altii. Se pare ca acum s-a ajuns la un moment in care se rupe tot. Cred ca s-a ajuns aici doar din cauza banilor. Eu nu cred ca voi mai ramane la Unirea. Am mai vorbit cu oameni, dar nu e nicio oferta concreta deocamdata", a spus Nicu.

Directorul general actual al Unirii Urziceni, Felix Grigore, detine insa recordul longevitatii la Unirea Urziceni. El a povestit pentru Mediafax ce a insemnat "fenomenul Unirea Urziceni". "Sunt la Urziceni de cand a inceput «era asta noua», din 2002, cand echipa era in Liga a III-a. Sunt primul din acest proiect. Si Nicu a venit la sase luni dupa mine. Nu ne asteptam sa ajungem chiar la nivelul asta, cu asemenea performante in Liga Campionilor, dar ne-am dorit sa castigam campionatul. Asta a fost gandul cand am plecat la drum. Cel mai important atu a fost managementul foarte bun. Cand spun management ma refer la patronul echipei (n.r. - Dumitru Bucsaru). El a adus si toti oamenii de valoare in club, ca Dan Petrescu, Mihai Stoica", a spus Grigore.

Felix Grigore a explicat si motivele care au condus la retrogradarea Unirii Urziceni. "Unirea Urziceni isi va continua viata. Nu exista in acest moment o discutie despre desfiintarea Unirii Urziceni. Unirea Urziceni a facut un pas inapoi din punct de vedere financiar. Asemenea pasi vor face majoritatea echipelor din Liga I. In conditiile actuale ale situatiei economice din Romania, toate echipele vor face acest pas inapoi din punct de vedere financiar. Am fost nevoiti sa dam jucatorii pentru a scapa de contractele lor. Nu puteam cere bani pe ei pentru ca pe noi ne interesa sa scapam de contractele lor fabuloase", a mai spus Felix Grigore.

Niciunul dintre jucatorii care au facut parte din lotul Unirii Urziceni in Liga Campionilor, atunci cand echipa a adunat opt puncte in cea mai importanta competitie intercluburi europeana, nu a ajuns sa evolueze intr-un campionat din vestul Europei.

Cele mai fericite cazuri sunt cele ale portarului lituanian Giedrius Arlauskis, care evolueaza in campionatul Rusiei, la Rubin Kazan, dar care nu este titular, si mijlocasului Dacian Varga, antrenat chiar de fostul antrenor de la Unirea, Dan Petrescu, tot in Rusia, dar la Kuban Krasnodar. Multi dintre jucatorii Unirii au ajuns sa evolueze tot in Liga I, pentru Steaua (George Galamaz, Pablo Brandan, Laurentiu Marinescu, Marius Onofras si Marius Bilasco), Dinamo (Ersin Mehmedovici si Valeriu Bordeanu), CFR Cluj (Vasile Maftei), Rapid (Sorin Frunza) FCM Targu Mures (Dan Matei si Bruno Fernandes), Astra (Catalin Grigore), Victoria Branesti (Dinu Todoran) sau Sportul Studentesc (Tiberiu Balan).

Unul dintre portarii de rezerva de atunci ai Unirii, Daniel Tudor, este legitimat in prezent la formatia din Liga a II-a, Juventus Bucuresti, in timp ce altii au ales campionate straine nu atat de puternice: Cristian Danalache (China - FC Jiangsu Sainty), Antonio Semedo (Cipru - Alki Larnaka) sau Sorin Paraschiv (Ucraina - Volyn Lutsk). Mijlocasul central defensiv Ricardo Gomes, dupa probleme de disciplina la Steaua, este in prezent liber de contract.
In afara de echipele care au castigat titlul in Romania inainte de Al Doilea Razboi Mondial, Ripensia Timisoara, Venus Bucuresti si Unirea Tricolor Bucuresti, retrogradate in al doilea esalon fotbalistic la reluarea campionatului, in 1946/1947, dar pe alte motive decat cele pur fotbalistice, Unirea Urziceni reprezinta clubul care a retrogradat cel mai rapid de la castigarea unui campionat.

Pana la Unirea Urziceni, recordul negativ era detinut de Rapid. Echipa giulesteana a terminat pe primul loc al clasamentului in Divizia A in sezonul 1966/1967, pentru ca sapte ani mai tarziu, in 1973/1974, sa retrogradeze in esalonul secund.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!