A venit Meme, pleaca Argaseala? Vezi cum a fost interzis Mihai Stoica in Ghencea la meciul cu Branesti

Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 19 Noiembrie 2010, 16:21
Data actualizarii: Vineri 19 Noiembrie 2010, 16:25

Odata cu revenirea lui Mihai Stoica in Ghencea, este de asteptat ca Gigi Becali sa reorganizeze si conducerea clubului

Mihai Stoica povestea in urma cu trei luni pe blogul personal cum i-a fost interzis accesul in Ghencea la meciul Steaua - Branesti.

"Luni, in jurul pranzului, l-am sunat pe fostul meu colaborator de la Steaua, Valeriu Argaseala.

– Salut Vali, as vrea si eu sa vin diseara la meci (Steaua-Branesti, n.a.), crezi ca gasesti un loc intr-o loja, undeva mai discret?
– MM, nu mai am decat in margine la loja 17…
– E foarte bine, imi lasi te rog biletul si un liber auto?
– Cum sa nu, ti le las la casa nr 30.
– Merci mult. Bafta diseara…

Intru intr-o intalnire, cand ies vad ca am un apel de la Vali Argaseala. Il sun. Zice:

– MM, nu mai pot sa-ti dau alea…
– Aha, am inteles. Merci oricum!

Sigur ca am realizat imediat ce se intamplase. Cineva s-a opus ca eu sa ajung la meci. Nu mai aveam voie sa intru pe stadionul unde echipa la care activam elimina Valencia lui Ranieri (mai tii minte, Walter?), pe stadionul unde Lens, cu Alou Diarra si Seydou Keita, era umilita de Steaua lui Protasov, pe stadionul unde, cu emotii, traiam alaturi de Oli a treia calificare consecutiva in primavara europeana, consfintita de capodopera lui Dica. Eram interzis pe stadionul unde Unirea ingenunchease Sevilla, unde Varga si Onofras marcasera goluri echivalente cu puncte pentru Romania in Champions League.

Intentionam pana luni sa accept o oferta din partea unui club unde sa n-am presiunea rezultatelor, asa cum a fost Unirea, sau sa imbratisez o alta cariera, poate la Liga, poate in televiziune, poate in marketing sportiv. In fine, acolo unde am oferte si cred ca pot aduce un plus.

Episodul de luni mi-a schimbat radical optica…" (articol publicat pe www.mmstoica.ro pe 19 august)

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!