Se pare că următorul fotbalist care va ajunge la FCSB este franco-algerianul Aymen Boutoutaou, o extremă cotată la 800.000 de euro de la Sochaux.

Bănel Nicoliță: ”FCSB caută un atacant care să marcheze multe goluri!”

Bănel Nicoliță a analizat transferurile roș-albaștrilor și s-a declarat mulțumit de achizițiile celor de la FCSB. Fostul jucător al roș-albaștrilor speră că fotbaliștii ajunși în această vară la echipa patronată de Gigi Becali să se acomodeze cât mai repede și să demonstreze că pot fi un plus pentru gruparea roș-albastră.

Nicoliță este fericit că Gigi Becali s-a hotărât să transfere încă un atacant central, chiar dacă, în opinia sa, Daniel Bîrligea a demonstrat că este unul dintre cele mai bune vârfuri din Superliga.

Sunt mulțumit de transferuri! FCSB caută să ia ce e mai bun, nu mai vrea să dea chix, e clar că sezonul trecut a fost o lecție și pentru ei. Își doresc un lot puternic pentru a se bate la campionat.

Sper să se acomodeze Labonne, să se integreze în echipă și spun că va fi un plus pentru echipă. Nu l-am văzut, dar sper să fie un plus. Sunt sigur că atunci când l-au luat s-au bazat pe niște lucruri bune.

Nu poți să te atingi de jucători de 5-6-7 milioane. În România, nu își poate permite cineva să cumpere un atacant sau un număr 10 de 7 milioane. Nu suntem la nivelul ăsta. Singurul om care a putut să plătească trei milioane a fost nea Gigi, pe Bîrligea.

Are experiență! FCSB caută un atacant care să marcheze multe goluri, că de asta are nevoie. Și Bîrligea e un atacant foarte bun, a demonstrat, dar un atacant in plus e binevenit, pentru că FCSB vrea să se bată pe mai multe fronturi și atunci ai nevoie. Anul trecut s-a accidentat Bîrligea, nu au mai avut a doua soluție, Miculescu nu e atacant”, a spus Bănel Nicoliță pentru PRO TV și Sport.ro.