OFICIAL A semnat cu Real Madrid: ”Cel mai bun din lume”

Real Madrid Eder Militao la liga Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 24 Ianuarie 2024, 09:10
Data actualizarii: Miercuri 24 Ianuarie 2024, 09:09

Echipa ”blanco” se află pe locul doi în La Liga, cu 51 de puncte obținute după 20 de meciuri disputate.

Formația dirijată de Carlo Ancelotti a înregistrat, în consecință, 16 victorii, trei rezultate de egalitate și o singură înfrângere până în clipa de față, în sezonul 2023/24 al primului eșalon din Spania.

A semnat cu Real Madrid: ”Cel mai bun din lume”

Real Madrid a anunțat pe rețelele social media faptul că Eder Militao, care a ajuns la echipa galacticilor în 2019, la 21 de ani, a semnat prelungirea contractului cu gruparea ”blanco”.

Astfel, Eder Militao, care în urmă cu o săptămână a împlinit 26 de ani, va rămâne la Real Madrid până la finele stagiunii 2027/28. Site-urile de specialitate îl estimează la nu mai puțin de 70 de milioane de euro.

”Real Madrid și Eder Militao s-au înțeles pentru prelungirea contractului, care va rămâne la club până pe 30 iunie 2028. A ajuns la Real Madrid în 2019, iar în cinci sezoane a devenit unul dintre cei mai buni fundași centrali din lume”, se arată în comunicatul oficial emis de galactici.

Eder Militao a bifat 143 de apariții în echipamentul ”blanco, a reușit să-și treacă numele pe tabela de marcaj de 11 ori și să paseze decisiv în cinci situații diferite, în aproape 12 mii de minute petrecute la Real Madrid.

Unde a mai jucat Eder Militao

Produs de Sao Paulo, Eder Militao a ajuns la prima reprezentativă a brazilienilor în ianuarie 2017, iar un an și jumătate mai târziu s-a transferat în Europa, la FC Porto, după ce portughezii au plătit șapte milioane de euro pe serviciile lui.

În iulie 2019, Real Madrid l-a prezentat oficial pe Eder Militao, cotat atunci de Transfermarkt la 50 de milioane de euro. Tot 50 de milioane au plătit și granzii de pe ”Santiago Bernabeu” pentru serviciile fotbalistului brazilian.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!