Patronul lui Napoli, detalii despre viitorul lui Victor Osimhen la campioana din Serie A: "Am vorbit deja cu el"

victor osimhen Aurelio de Laurentiis Napoli Italia
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 19 Iunie 2023, 20:37
Data actualizarii: Luni 19 Iunie 2023, 20:48

Victor Osimhen (24 de ani) se află la SSC Napoli din septembrie 2020 și mai are contract cu napoletanii până la finalul sezonului 2024/25.

Starul campioanei din Serie A este unul dintre râviniți jucători la nivel internațional, cluburi precum PSG, Manchester United sau Chelsea fiind interesate de atacant.

Aurelio De Laurentiis a vorbit despre viitorul lui Victor Osimhen
 

În cadrul conferinței de presă organizată cu ocazia prezentării oficiale a noului tehnician al echipei, Rudi Garcia, președintele lui Napoli a clarificat și situația atacantului.

"Am vorbit deja cu Osimhen înainte de petrecerea pentru Scudetto și am ajuns la o înțelegere pentru prelungirea contractului pentru încă două sezoane. Pentru ceilalți jucători, vom studia și vom vedea împreună cu noul antrenor.

Totuși, dacă va veni o ofertă foarte bună pentru Osimhen, vom vedea", a declarat De Laurentiis. 

În această stagiune, Victor Osimhen a bifat 31 de apariții în Serie A pentru Napoli și a reușit să marcheze nu mai puțin de 25 de goluri. „Monstrul” nigerian a pasat decisiv și în cinci situații în această campanie.

Cifrele lui Victor Osimhen
 

SSC Napoli: 94 meciuri jucate - 54 goluri, 14 assist-uri

LOSC Lille: 38 meciuri jucate - 18 goluri, 6 assist-uri

RSC Charleroi: 36 meciuri jucate - 20 goluri, 4 assist-uri

VfL Wolfsburg: 16 meciuri jucate - 0 goluri, 0 assist-uri

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!