Balotelli, unul dintre marile talente ale fotbalului italian din ultimele decenii, a ajuns la Genoa spre finalul lunii octombrie, însă a jucat extrem de puțin. Patrick Vieira l-a utilizat în doar 6 partide din Serie A, iar "Super Mario" a strâns puțin peste 60 de minute pe teren și nu a reușit să marcheze vreun gol.

Mario Balotelli, după despărțirea de Genoa: "Vieira a avut o antipatie față de mine"

După ce despărțirea de Genoa s-a oficializat, Balotelli a lansat un atac dur la adresa lui Patrick Vieira, antrenor pe care l-a avut inclusiv la Nice, în sezonul 2018/2019. Atacantul susține că a fost folosit foarte puțin spre deloc nu din motive fotbalistice, ci din cauza unei antipatii a tehnicianului francez.

"Când am ajuns, Vieira m-a întrebat cum sunt, m-a întrebat despre jucători, despre echipă și părea că are intenții bune. Apoi, m-a introdus doar pentru câteva minute pe parcursul unor jocuri. Așa că am mers la el și l-am întrebat dacă e vreo problemă.

Nu i-am spus că vreau să joc 90 de minute, dar mă introducea doar pentru două-patru minute. Am avut meci cu Lecce și nu m-a folosit. Contra lui Milan am avut o lovitură liberă în minutul 86 și nu m-a introdus. Mi-a zis că nu are nicio problemă cu mine, dar preferă să mizeze pe jucători care aleargă.

E normal să joace cu Pinamonti titular pentru că se apără foarte mult, dar nu e corect ca eu să joc doar două minute. Sunt convins că puteam rezolva anumite meciuri. Cred că a fost o problemă ce ține de antipatia lui față de mine, nu de fotbal", a spus Balotelli, la podcastul Centrocampo, citat de TMW.

Balotelli: "Genoa nu m-a respectat în cele 7 luni. Vieira și-a dorit să fie el salvatorul"

Balotelli, fost jucător la Inter, AC Milan sau Manchester City, i-a acuzat și pe oamenii din conducerea clubului Genoa că nu s-au implicat în situația sa. 

"Clubul nu a luat nicio poziție. Având în vedere că echipa avea rezultate, n-a avut curajul să spună ceva. Mereu am căutat motivul real, iar într-o zi i-am scris lui Vieira un mesaj lung pe care urmează să îl public. Nu mi-a răspuns și nici măcar nu s-a uitat la mine. Am ajuns să fiu exclus din lot, antrenându-mă singur.

Clubul mi-a spus că Vieira se temea că nu voi accepta să joc puțin. Ce prostie! Să spună adevărul, să spună că nu mă suportă! Am avut două confruntări cu el și mi-a spus același lucru, că eu nu accept să joc puțin și că voi face probleme în echipă.

Dar cui i-am creat eu probleme? Toată lumea mă iubește în vestiar și eu nu aveam nicio problemă cu nimeni. Dacă m-aș fi antrenat cu echipa, poate îmi ridicam și eu nivelul. 

Nu m-au respectat în aceste 7 luni și nu au nicio scuză. Vieira și-a dorit mereu ca el să fie protagonistul. Îi era teamă că voi apuca să marchez un gol, apoi va trebui să mă folosească, ceea ce nu își dorea. El și-a dorit să fie salvatorul de la Genoa și nu îi plăcea când jurnaliștii îl întrebau despre mine", a mai spus Balotelli.