Sam Reinhart a marcat patru goluri în meciul decisiv
Florida Panthers a câştigat pentru a doua oară la rând Cupa Stanley, după ce a învins-o din nou în marea finală pe Edmonton Oilers. Anul trecut, echipa antrenată de Paul Maurice a avut nevoie de meci decisiv, pentru a se impune cu 4-3, dar ultimul act al competiției din acest sezon a fost adjudecat mai lejer, scor 4-2.
Seria dintre Panthers și Oilers a înregistrat rezultatele 3-4, 5-4, 6-1, 4-5, 5-2 și 5-1, în ultimul meci campioana impunându-se în Amerant Bank Arena din Sunrise, Florida, cu canadianul Sam Reinhart marcator a patru goluri.
Panthers este deținut de miliardarul Vinnie Viola
Florida Panthers a câștigat Stanley Cup de doar două ori, în ultimele două sezoane (2023-2024, 2024-2025), în timp ce Edmonton Oilers a fost de cinci ori campioană în NHL (1983-1984, 1984-1985, 1986-1987, 1987-1988, 1989-1990).
Clubul din Florida este deținut de Sunrise Sports & Entertainment, un holding aflat în proprietatea miliardarului american Vincent "Vinnie" Viola, proprietar al firmei de investiții Virtu Financial și cu active serioase în cluburi de echitație și cai de curse.
Foto - Getty Images
















