Gyor ETO a câştigat, duminică, în finala Turneului Final Four de la Budapesta, trofeul Ligii Campionilor, după ce a învins formaţia Odense Handbold, scor 29-27 (20-15).
Este al 7-lea trofeu pentru echipa maghiară, în timp ce Odense Handbold a ajuns în finală pentru prima dată.
În ultimul act, a atras toate privirile şi a primit aplauze portarul norvegian, Katrine Lunde, de la Odense, care la 45 de ani s-a aflat în faţa câştigării celui de-al 8-lea trofeu al Ligii Campionilor din carieră. Ea a încheiat finala cu 12 intervenţii reuşite, potrivit news.ro. Una din cele mai respectate handbaliste din Europa, Katrine Lunde a debutat în Liga Campionilor, în urmă cu 20 de ani, cu Aalborg DH, iar în acest interval a câştigat trofeul cu Viborg HK (2009, 2010), cu Gyor (2013, 2014) şi cu Vipers (2021-2023).
Danezele au luat medaliile de bronz
Medalia de bronz a stagiunii 2024-2025 a Ligii Campionilor a revenit, tot duminică, formaţiei Team Esbjerg (Danemarca), scor 30-27 (17-16), în finala mică a competiţiei, cu Metz Handball (Franța).
În semifinale, Gyor a eliminat Team Esbjerg cu 29-28 (17-15), iar Odense a învins Metz Handball 31-29 (13-16, 27-27), după prelungiri.
România a fost reprezentată în competiţie de trei echipe: CSM Bucureşti, care a fost eliminată în sferturi de Team Esbjerg, Rapid Bucureşti (a avansat până în optimi) şi Gloria Bistriţa (a fost eliminată în grupe).
Sezonul 2024-2025 a fost şi ultimul din cariera Cristinei Neagu, care şi-a încheiat cariera cu titlul de golgeter all-time al competiţiei (1.232 goluri), însă fără a ajunge cu CSM Bucureşti la Turneul Final Four, aşa cum şi-a dorit.