OFICIAL Universitatea Craiova și-a luat mijlocaș de națională! Fotbalistul care a semnat cu oltenii

Zvonimir Kozulj Superliga Universitatea Craiova Fotbal intern Zvonimir Kozulj
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 30 Ianuarie 2024, 12:34
Data actualizarii: Marti 30 Ianuarie 2024, 12:40

Universitatea Craiova, ocupanta locului cinci în clasamentul Superligii, a anunțat transferul unui fotbalist din Bosnia și Herțegovina.

Așa cum SPORT.RO vă informa în premieră, Zvonimir Kozulj, jucător cu o apariție în tricoul naționalei Bosniei și Herțegovinei, a semnat cu Universitatea Craiova.

„Universitatea Craiova bifează un nou transfer în perioada de mercato și îl aduce în Cetatea Băniei pe bosniacul Zvonimir Kozulj.

Mijlocașul central a semnat cu Știința un contract valabil până la finalul acestui sezon competițional, cu opțiune de prelungire pentru încă două sezoane. El va îmbrăca tricoul cu numărul 7, au anunțat oltenii pe rețelele de socializare.

Despre noul jucător al Universității Craiova

Bosniacul a mai evoluat la echipe precum Hajduk Split, Pogon Szczecin, Gaziantep FK, Eyupspor și Nieciecza. Ultima sa experiență a fost în țara natală, Bosnia, la Zrinjski Mostar, de care s-a despărțit în această iarnă, după doar șase luni.

În acest sezon, Kozulj a evoluat în 20 de partide pentru echipa sa de club, în campionat, preliminariile UEFA Champions League și Conference League, reușind să marcheze patru goluri și să ofere două pase decisive.

Noul jucător de la Universitatea Craiova are și o selecție pentru naționala Bosniei, pentru care a evoluat într-un amical cu Japonia (2-1), în ultimele 14 minute.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!