După 2-1 în turul de pe teren propriu, FC Voluntari a pierdut contra celor de la Unirea Slobozia, la Clinceni. A fost 1-0 pentru ialomițeni după 90 și 120 de minute, astfel că partida a ajuns la loviturile de departajare.
Panțîru, dărâmat după barajul Slobozia - Voluntari
FC Voluntari a început mai bine seria loviturilor de departajare. A deschis scorul prin Dumiter, iar Vojtus a ratat. Ilfovenii nu au reușit să se desprindă, după ce Panțîru a trimis pe lângă poarta lui Krell.
Ulterior, din tabăra lui FC Voluntari a ratat și Carnat, iar Unirea Slobozia a fost fără greșeală până la final și s-a menținut în Superliga.
Ionuț Panțîru (29 de ani), fundașul stânga de la FC Voluntari, și-a prezentat scuzele după meci într-o postare pe Instagram.
"Oameni buni, îmi pare sincer rău că am ratat și că din vina mea mai stăm un an la Liga 2. Poate dacă dădeam eu gol era alta situația. Îmi cer mii de scuze tuturor fanilor FC Voluntari și vă rog să mă iertați! Consider că la experiența mea nu trebuia să ratez", a scris Panțîru.