Mihai Stoica nu le dă șanse mari celor două formații
Metaloglobus și Unirea Slobozia au reușit să promoveze, respectiv să se salveze, după barajele jucate de acestea în vară. Echipa bucureșteană s-a impus în fața lui Poli Iași, în timp ce ialomițenii au câștigat în fața lui FC Voluntari.
Cu toate că cele două formații au reușit performanțe sportive remarcabile, loturile pe care le au nu le dau șanse foarte mari să rămână în Superliga.
Mihai Stoica nu le dă nicio șansă celor două echipe să se salveze în acest sezon. Oficialul celor de la FCSB a explicat de ce nu le vede bine pe Metaloglobus și Unirea Slobozia.
„Acolo (n.r. - la Slobozia și Metaloglobus) nu poate să meargă decât cineva disperat. Să ma ierte amândoi, că am lucrat împreună. Să mergi în condițiile astea...Slobozia și-a pierdut jumătate dintre titulari. Si așa era formată din jucători refuzați de alte echipe, care iau jucători refuzați la rândul lor. Iar la Metaloglobus...
Nu joci acasă, nici la Slobozia, nici la Metaloglobus. E o mare problemă. Slobozia s-a salvat printr-o minune, iar minunea s-a numit reculul incredibil al lui Sepsi, pentru că altfel nu se salva. Sepsi a ajuns acolo pentru ca a pierdut acasă cu Buzăul. Daca nu pierdea, era la baraj. Ce făcea acolo, nu se știe.
Două pică direct și doua merg la baraj. La Slobozia, repet: Krell a plecat la Petrolul, Pospelov la UTA, Perianu și Vlăsceanu sunt la noi, Vojtus a plecat la Hagi. Dorobanțu e ofertat de Hagi. Cine a rămas, aia e problema”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.