Jucătorul care nu poate lipsi din primul „11” la FCSB! Ilie Dumitrescu a dat verdictul: „Fără dubiu!”

Ilie Dumitrescu adrian sut FCSB Fotbal intern Ilie Dumitrescu
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 11 Octombrie 2023, 08:51
Data actualizarii: Miercuri 11 Octombrie 2023, 08:52

Ilie Dumitrescu a numit jucătorul de la FCSB care nu poate lipsi pentru nimic în lume din echipa de start a vicecampioanei.

Adrian Șut a lipsit de la ultimul meci al vicecampioanei României disputat în campionat, împotriva lui FC Botoșani, scor 1-0, din cauza unei accindentări minore.

Fostul stelist Ilie Dumitrescu i-a dat dreptate lui Gigi Becali, susținând că Șut nu ar trebui să lipsească din echipa de start a FCSB decât dacă e accidentat, considerându-l cel mai în formă jucător al vicecampioanei.

„Eu nu îl văd pe Șut să fie rezervă la FCSB, în nicio secundă, dacă era sută la sută. Nici nu se punea în discuție ’Dom-le, pe cine să aleg, pe Lixandru sau pe Șut?’. Era Șut, dar Șut a avut probleme și atunci a jucat copilul ăsta foarte bine și ai încă o soluție în plus acum”, a spus Ilie Dumitrescu, DigiSport.

Gigi Becali, încredere totală în Adrian Șut

Adrian Șut a devenit noul jucător „cheie” de la FCSB, anunță Gigi Becali, care a avut doar cuvinte de laudă la adresa mijlocașului defensiv în vârstă de 24 de ani.

„Șut e numărul unu al echipei. Este cel mai bun și important jucător. Este pionul principal. Fără Coman și Olaru poți să joci, fără Șut, mai greu”, a spus Gigi Becali - mai multe detalii AICI.

Adrian Șut a strâns 14 meciuri în tricoul FCSB-ului în acest sezon, în toate competițiile, reușind să marcheze două goluri.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!