După ce a cucerit titlul național și la U19, clubul roș-albastru a mai bifat un trofeu important: Cupa Elitelor U15.
Elevii lui Marius Pleș au învins clar Viitorul Cluj, scor 4-1, în finala desfășurată la Centrul Național de Fotbal Buftea.
FCSB, campioană și la U15!
Finala a început în forță, cu două goluri rapide: Victor Oniga a deschis scorul pentru bucureșteni în minutul 9, iar Lukas Pall a egalat pentru clujeni în minutul 16.
Până la pauză, Nikolas Purice a readus FCSB în avantaj (min. 42). Repriza secundă a fost controlată total de FCSB, care a mai punctat de două ori din penalty, prin Mario Anghel (48) și Denis Floarea (68).
Matei Pădure, mijlocașul roș-albaștrilor, a fost declarat cel mai bun jucător al finalei.
Roș-albaștrii pot realiza „dubla” în acest sezon
Roș-albaștrii au șansa să câștige și titlul național la U15, fiind lideri în Seria a 2-a, cu două puncte peste Universitatea Craiova, înaintea ultimei etape din play-off, programată pe 27 mai. Finalele vor avea loc pe 2 iunie.