Farul U18 este campioana României și merge în Youth League: 1-0 în finala Ligii de Tineret cu FCSB U18!

Farul U18 Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 26 Mai 2024, 20:53
Data actualizarii: Duminica 26 Mai 2024, 20:52

Farul Constanța a disputat, duminică după-amiază, la Târgoviște, finala Ligii de Tineret (jucători născuți după 1 ianuarie 2006) în compania formației FCSB.

Miza confruntării era uriașă, câștigătoarea partidei urmând să reprezinte România în sezonul 2024/2025 al Youth League.

Prima repriză a fost dominată de constănțeni, care au irosit patru mari șanse de a înscrie: Doicaru (min.16) a ratat în situație de unu la unu cu portarul advers, Băsceanu (min.17) a trimis de la marginea careului milimetric pe lângă bară, Băsceanu (min.30) a încheiat o frumoasă acțiune personală cu o finalizare din careu respinsă de goalkeeper-ul FCSB-ului în corner, iar Doicaru (min.42) a avut ultima șansă a primei părți de a-și trece echipa în avantaj, însă portarul Maxim a intervenit încă o dată excelent.

Repriza a doua s-a desfășurat după aceleași coordonate, cu Farul luând cu asalt poarta lui Maxim. Cercel (min.57) a reluat cu capul peste poartă din careul mic, Păcuraru (min.61) a ratat în situație de unu la unu cu portarul, Doicaru (min.65) a șutat în blocaj după o gafă a portarului bucureștenilor, iar Băsceanu (min.74) a trimis puțin pe lângă poartă de la marginea careului.

Avea totuși să se facă dreptate în min.87, când portarul Maxim a ieșit hazardat dintre buturi și l-a faultat în suprafața de pedeapsă pe Doicaru, iar "căpitanul" Luca Băsceanu avea să transforme cu siguranță de punctul cu var, 1-0.

În urma acestei victorii formația pregătită de Stere Banoti a devenit campioana Ligii de Tineret și va reprezenta țara noastră în Youth League, sezonul 2024/2025. Prin câștigarea campionatului Ligii de Tineret, Farul U18 și-a câștigat dreptul de a susține Supercupa României de Tineret, pe 3 iunie, contra formației U. Cluj U18 (câștigătoarea Cupei României).

În cadrul festivității de premiere care a urmat finalei, constănțeanul Luca Băsceanu a primit trofeul pentru "Jucătorul Finalei".

academiahagi.ro

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!