FCSB a fost în căutarea unui antrenor după ce Gigi Becali a decis să renunțe la Marius Baciu (51 de ani), dar în cele din urmă s-a ajuns la revenirea lui Laurențiu Reghecampf (51 de ani), căutat de patronul echipei la cererea galeriei.
Înainte de a lua decizia cu privire la noul antrenor, Becali l-a ”ofertat” și pe Edi Iordănescu, fostul selecționer al României, dar acesta spune că nu s-a pus problema unei reveniri la fosta campioana României.
Edi Iordănescu, gata de revenirea în antrenorat
În plus, Iordănescu Jr. poartă discuții în această perioadă cu altă echipă, cel mai probabil în străinătate, și spune că este foarte aproape de revenirea pe banca tehnică.
„Nu știu ce ar fi de discutat la FCSB, patronul a vorbit, dar nu s-a pus niciodată problema să revin. Am o relație deschisă cu el, a fost o perioadă bună, opt victorii și un egal. Din păcate, felul cum am plecat nu a fost cel mai bun, nu în condiții amicale, dar timpul le-a rezolvat pe toate.
Nu s-a pus niciodată problema să revin la FCSB. Eu cred că este o chestie de săptămâni până revin, așa simt, așa sunt semnalele. Sunt canale deschise, sunt echipe cu care am mai discutat și acum au revenit. Sper să fie cât mai repede, dar și cu folos, un mediu unde poți lucra și să faci performanță”, a spus Edi Iordănescu, pentru SportTotal FM.
Edi Iordănescu a acceptat oferta de la Dinamo Kiev, dar familia l-a făcut să se răzgândească
Fostul selecționer al României a dezvăluit pentru PRO TV și Sport.ro că a acceptat o ofertă venită de la Dinamo Kiev. Iordănescu a spus „da” de principiu, dar a vrut să discute și cu familia înainte de decizia finală.
„A fost o ofertă foarte tentantă, bineînțeles, o provocare pentru orice antrenor. Am acceptat oferta, inițial am spus da de principiu, dar am luat o rezervă, pentru da-ul final să vorbesc și cu familia. Am schimbat decizia cu regret și scuzele de rigoare”, a declarat Edi Iordănescu pentru PRO TV și Sport.ro.