După câteva zile în care a fost internat în Spitalul Universitar după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale, ”Il Luce” a suferit un infarct, iar, în urma complicațiilor apărute, medicii nu au mai reușit să îi salveze viața.
Victor Angelescu, președintele clubului Rapid, un club care, alături de Dinamo, a fost apropiat sufletului lui Mircea Lucescu, a vorbit despre tragedia care a lovit fotbalul românesc marți seară.
Conducătorul formației din Giulești a transmis condoleanțe familiei Lucescu și a vorbit despre ceea ce a însemnat Mircea Lucescu pentru fotbalul românesc.
De altfel, oficialul lui Rapid a mărturisit că Dan Șucu, principalul acționar al Rapidului, a dorit în mai multe rânduri să îi ofere lui Mircea Lucescu o poziție în cadrul clubului, însă, în cele din urmă legendarul antrenor a ales să preia echipa națională în speranța că va reuși să califice România la Cupa Mondială.
”Condoleanțe familiei, prietenilor, celor apropiați. A fost un personaj imens pentru tot fotbalul românesc, nu doar pentru Rapid. Are în Rapid un loc aparte, pentru club, pentru suporteri, pentru tot ce a realizat aici. Se știe că foarte multe din investițiile făcute de domnul Copos au fost la cerința lui Mircea Lucescu, de la baza Pro Rapid la tot ce s-a întâmplat în anii respectivi. Îmi pare rău, pentru că este o pierdere foarte mare pentru tot ce înseamnă fotbalul românesc. Experiența lui, e de departe cel mai mare antrenor român de până acum.
Simt un sentiment de amărăciune că s-a întâmplat acum, exact cu această pierdere a calificării la Mondial. Probabil și-ar fi dorit foarte mult să ducă pentru ultima oară echipa națională la un Campionat Mondial. E un eveniment tragic și până la urmă trebuie să fim alături cât se poate de familie, de apropiați.
A ales ce trebuia să aleagă pentru el. Decizia dânsului a fost să vină acum la final și să pună toată experiența lui pentru a încerca să ne calificăm la Mondial. Se știe, domnul Șucu a avut o relație specială cu Mircea Lucescu și l-a dorit foarte mult pe Mircea Lucescu în club, ca antrenor, ca director tehnic, ca sfătuitor, ca orice. Au vorbit de foarte multe ori legat de fotbal, de fotbaliști. Se știe că Mircea Lucescu a oferit tot timpul un sfat mai ales pentru Rapid și Dinamo, dar nu numai. A ales echipa națională, a încercat să pună toată experiența lui pentru a încerca să ne califice la Campionatul Mondial și ar fi fost frumos să o facă”, a spus Victor Angelescu în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro.
Întrebat dacă scaunul lui Mircea Lucescu, de pe care fostul mare antrenor urmărea meciurile Rapidului în Giulești, va rămâne la locul său, Angelescu a confirmat și, mai mult decât atât, a anunțat că îi va purta numele legendarului tehnician.
”Scaunul lui Mircea Lucescu va rămâne în Giulești, este o parte foarte importantă în istoria Rapidului. Sigur că va rămâne tot timpul și în inimile suporterilor și scaunul la locul lui”, a adăugat Victor Angelescu.