GALERIE FOTO Britanicii sărbătoresc 16 ani de la Middlesbrough - Steaua 4-2: "Cea mai tare noapte a noastră!"

Steaua cupa uefa FCSB Massimo Maccarone Middlesbrough Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 27 Aprilie 2022, 20:53
Data actualizarii: Miercuri 27 Aprilie 2022, 20:54

Astăzi se împlinesc 16 ani de la meciul Middlesbrough - Steaua 4-2, din semifinalele Cupei UEFA, sezonul 2005/2006, în urma căruia echipa condusă la acel moment de Cosmin Olăroiu a ratat dramatic calificarea în ultimul act.

Steaua, actuala FCSB, reușea să câștige manșa tur de pe stadionul "Lia Manoliu", scor 1-0, în fața a aproximativ 50.000 de spectatori, după un gol marcat de Nicolae Dică. Echipa lui Olăroiu a început excelent și returul de pe Riverside, Dică și Dorin Goian ducând scorul la 3-0, la general, după 24 de minute.

Britanicii sărbătoresc 16 ani de la Middlesbrough - Steaua 4-2

Ulterior, steliștii au avut parte de o oră de coșmar. Maccarone (33' 89'), Viduka (64') și Riggott (73') au marcat pentru Middlesbrough și au reușit să se califice incredibil în finala Cupei UEFA, unde aveau să piardă clar împotriva celor de la Sevilla, scor 0-4.

Dacă pentru o mare parte din fotbalul românesc a fost o seară extrem de tristă, fanii lui Middlesbrough cataloghează victoria contra Stelei drept una dintre cele mai impresionante reveniri din istoria fotbalului. Suporterii și jurnaliștii britanici nu au uitat de meciul epic de pe Riverside și au celebrat 16 ani de la cea mai importantă performanță europeană din istoria clubului.

"În această zi, în 2006, Massimo Maccarone desărvâșea una dintre cele mai tari reveniri din istoria fotbalului european. Boro a revenit de la 0-3 la general contra celor de la Steaua București și s-a calificat în finala Cupei UEFA!", a scris Gazette Boro.

"În această zi, în 2006, posibil cel mai tare meci din istoria lui Boro. În manșa retur a semifinalei Cupei UEFA pe Riverside Stadium, Boro revenea de la 0-3 la general și câștiga cu 4-3 meciul cu Steaua București", a fost mesajul postat și pe pagina fanilor We Are Middlesbrough.

"O țeapă în inima băieților lui Dracula. În cea mai tare noapte a noastră, cu siguranță, am reușit să revenim incredibil și să marcăm patru goluri contra Stelei, cu Massimo Maccarone în calitate de erou", au scris și cei de la Boro Memories, pe Twitter.

Middlesbrough - Steaua 4-2

  • Middlesbrough: Jones - Parnaby, Riggott, Southgate (26' Maccarone), Quedrue, Taylor (55' Yakubu) - Rochemback, Boateng, Downing - Hasselbaink (90' Ehiogu), Viduka
  • Antrenor: Steve McClaren
  • Steaua: Carlos - Ogăraru, Goian, Ghionea, P. Marin - Oprița (81' Baciu), Rădoi, Lovin, Boștină (86' Neșu) - Iacob (65' D. Bălan), Dică
  • Antrenor: Cosmin Olăroiu
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!