Gazzetta dello Sport a anunțat că antrenorul român va semna vineri un contract valabil pe următoarele două sezoane și va încasa un salariu de două milioane de euro.
Parma Live: ”Decizia lui Chivu ne lasă un gust amar!”
Chiar dacă vestea este una uriașă pentru Chivu, dar și pentru fotbalul românesc, se pare că celor de la Parma nu le-a picat tocmai bine că antrenorul care a salvat echipa de la retrogradare îi părăsește pe ”Cruciați”.
Parma Live, site-ul de casă al clubului, l-a taxat pe Cristi Chivu și, voalat, l-a acuzat pe antrenor de trădare, făcând referire la declarațiile lui Chivu date în urmă cu câteva zile, atunci când tehnicianul spunea că nu se vede antrenând o altă echipă.
”Un nou capitol din povestea dintre Cristian Chivu și Inter pare gata să înceapă. Chemarea vechii iubiri se pare că l-a convins pe tehnicianul român să părăsească Parma, pentru a face marele pas și a reveni acolo unde a devenit „acasă”. Eforturile clubului ducese nu au fost suficiente, iar acum Parma se vede nevoită să caute rapid un nou antrenor cu care să își clădească viitorul apropiat.
Chivu, de altfel, nu s-a prezentat la întâlnirea programată pentru prelungirea contractului, delegându-și agentul, iar acum este în negocieri cu Inter: în următoarele ore ar trebui să vină fumul alb.
În așteptarea oficializării, este foarte probabil ca aventura lui Chivu la Parma să se încheie după doar câteva luni, treisprezece meciuri și o salvare importantă de la retrogradare. A fost o căsnicie frumoasă, care se încheie cu un divorț fulger, o decizie ce ne lasă un gust amar. La Parma, atât suporterii, cât și conducerea erau mulțumiți și convinși că vor continua alături de tehnicianul român, însă în cele din urmă, el a fost cel care a dat înapoi, în ciuda unei planificări deja începute pentru sezonul viitor. Răsună încă în minte cuvintele sale de la ultima conferință de presă a sezonului, care păreau să anunțe un viitor comun: ’Nu mă văd antrenând altă echipă’. (...)
Doar câteva săptămâni mai târziu, însă, apelul venit de la Inter i-a schimbat destinul lui Chivu, care va încerca acum un salt uriaș, preluând o echipă ce a ajuns până în finala Ligii Campionilor. Trebuie recunoscut lui Chivu efortul maxim depus încă din prima zi la Parma și până la salvarea importantă obținută, însă este firesc ca, recitind acele declarații, unii să strâmbe din nas”, a scris Parma Live.