După meci, Iordănescu a transmis că echipa sa ar fi meritat victoria, având în vedere cum s-au desfășurat ostilitățile cel puțin în prima jumătate a jocului.

Edi Iordănescu: ”Am revăzut faza de 20 de ori încercând să găsesc o explicație, dar nu am reușit!”

Nu aș vrea să încep prin a critica prestația arbitrului. Am venit aici să câștigăm. Cred că acest lucru a fost clar din modul în care am jucat la începutul meciului. Am vrut să câștigăm și să luăm cele trei puncta. Aceasta este mentalitatea pe care o cultivăm în fiecare zi.

Cred că am meritat să câștigăm astăzi. Cu tot respectul pentru Rakow, care este o echipă foarte puternică, în prima repriză, a existat o singură echipă pe teren. Am marcat un gol și am avut controlul jocului. Ar fi trebuit să intrăm la pauză cu avantaj”, a spus Iordănescu.

Apoi, Edi Iordănescu a comentat deciziile arbitrului Jaroslaw Przybyl. Iordănescu susține că centralul nu ar fi trebuit să dicteze penalty la faza controversată din finalul primului act, când Zoran Arsenic l-a împins pe Petar Stojanovic în careul lui Legia chiar în momentul în care acesta se pregătea să lovească mingea cu capul. Împingerea l-a dezechilibrat, iar mingea a căzut în mâna slovenului. După intervenția VAR, centralul a dictat penalty.

În primul rând, nu a fost fault asupra lui Kapuadi cu câteva momente înainte. Nu poți acorda o lovitură liberă pentru așa ceva. Niciodată! Când un jucător sare la minge, are picioarele în aer, și e de-ajuns o atingere, chiar și cu un deget, ca să-l dezechilibrezi. Am revăzut faza de 20 de ori încercând să găsesc o explicație, dar nu am reușit.

Nu am comentat prestația arbitrilor de trei luni și o să încerc să continui așa și pe viitor, dar astăzi ar fi trebuit să câștigăm. Acel moment din meci a fost foarte important”, a continuat antrenorul român.

Expertul a dat verdictul: ”Greșeala e revoltătoare!”

Faza a fost analizată și în presa poloneză, iar experții au ajuns la o singură concluzie: Edi Iordănescu are dreptate.

Fostul arbitru international polonez Rafal Rostkowski a spus clar că Rakow nu ar fi trebuit să beneficieze de o lovitură de la 11 metri.

Împingerea sau îmbrâncirea lui Arsenic nu a fost fault, ambii jucători foloseau mâinile pentru a amortiza impactul cu adversarii, însă mișcarea mâinii jucătorului de la Rakow a făcut ca jucătorul de la Legia să ridice reflex mâna dreaptă pentru a-și menține echilibrul și a evita căderea. Atunci mingea a ajuns pe mâna lui.

Din păcate, rezultatul meciului a fost distorsionat de arbitri. Decizia de a acorda un penalty pentru Rakow a fost clar incorectă. Brațul lui Stojanovic era într-adevăr vizibil îndoit în lateral, însă acest lucru nu s-a datorat nici unei intenții sau unei minge mâna deliberate, nici neglijenței, incompetenței, stângăciei sau vreunui accident. A fost clar rezultatul luptei lui Stojanovic cu Arsenic pentru poziția la minge, pentru balon, fiind ușor împins de jucătorul de la Rakow.

Deoarece Arsenic a făcut o mișcare cu mâna spre Stojanovic și l-a împins, existau două interpretări posibile: fie fault comis de Arsenic și lovitură liberă pentru Legia, fie fără fault și jocul trebuia să continue. Totuși, contactul cu mâna lui Stojanovic nu putea fi considerat henț, deoarece contactul a fost clar rezultatul acțiunii jucătorului de la Rakow.

Greșeala este revoltătoare nu doar pentru că a distorsionat cursul și rezultatul meciului din Ekstraklasa, ci și pentru că arbitrii în această situație păreau să fi uitat complet sensul regulilor jocului și în același timp spiritul jocului”, a spus Rostkowski, conform gol24.pl.

Ce a spus arbitrul Jaroslaw Przybyl

Scandalul stârnit în Polonia a cauzat o reacție chiar și din partea arbitrului Przybyl, care și-a apărat decizia și a continuat să susțină că penalty-ul a fost acordat corect.

De pe teren, am văzut contactul și mi s-a părut că mâna lui Stojanovic era poziționată natural după contactul cu Arsenic. Totuși, după revizuirea VAR, a trebuit să intrăm în detalii și să aplicăm criteriile.

De la început, Stojanovic a sărit cu mâna într-o poziție nenaturală. Și-a asumat tot riscul acestei intervenții. Jucătorul de la Rakow se uita la minge, vedea un adversar sărind spre el și a întins mâna pentru a amortiza impactul. Nu avem nicio îndoială că mâna era în afara corpului, poziționată nenatural, și asta reprezintă o infracțiune.

Singura mea îndoială pe teren a fost dacă poziția mâinii lui Arsenic a cauzat fault asupra lui Stojanovic. Dacă cineva întinde mâna pentru că un alt jucător sare spre el, înseamnă că e fault? În opinia mea, nu. Ai acorda lovitură liberă pentru că cineva întinde mâna când un adversar sare spre el? Nu. Este o chestiune de protejare față de jucătorul care sare. Și asta trebuie înțeles.

Aș lua aceeași decizie astăzi? Ar trebui, dacă aș respecta regulile fotbalului și aș evalua situația literal. Dacă mâna mărește semnificativ aria corpului jucătorului, acesta este în pericol. Dacă intervenția este ineficientă și mingea lovește mâna, este penalty”, a spus centralul.