Romania, in Divizia B. Cum ar arata grupele Ligii Natiunilor, daca s-ar juca acum! Noua competitie UEFA debuteaza in 2018

UEFA Liga Natiunilor Liga Natiunilor UEFA Romania Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 06 Decembrie 2014, 15:25
Data actualizarii: Sambata 06 Decembrie 2014, 15:36

•UEFA a aprobat infiintarea unei noi competitii europene, care va face uitate meciurile amicale ale echipelor nationale
•Liga Natiunilor va fi competitia care va inlocui partidele amicale disputate de primele reprezentative
•Aceasta va fi impartita in 4 divizii si va presupune un sistem de promovare/retrogradare

UEFA, forul condus de Michel Platini, a luat decizia de a infiinta o noua competitie, aceasta urmand sa ia locul partidelor amicale disputate de echipele nationale de pe continentul european.

UEFA a prezentat noua competitie la Nyon si a anuntat schimbarile pe care Liga Natiunilor le va aduce fotbalului european.

Liga Natiunilor va debuta in 2018, primul sezon urmand sa se incheie in 2019. Aceasta este menita sa "umple" golul dintre Cupa Mondiala (vara lui 2018) si turneul final al Campionatului European (vara lui 2020), perioada in care echipele nationale, chiar daca joaca preliminarii pentru EURO, au destul de mult timp liber.

Astfel, UEFA a decis sa renunte la meciurile amicale "fara sens", care de cele mai multe ori nu strans indeajuns de multi spectatori si al caror rezultat este irelevant.

Ce presupune Liga Natiunilor?

Noua competitie a UEFA va fi alcatuita din patru divizii (A-D), fiecare dintre acestea divizata la randul ei in alte patru grupe de cate 3 sau 4 echipe.

Cele 54 de nationale afiliate UEFA vor fi impartite in functie de coeficient si de clasarea in topul UEFA la finele lunii noiembrie a anului 2017.

Prima divizie (A) va fi alcatuita din cele mai bune nationale europene, printre care Germania, Spania, Anglia, Franta sau Italia, in timp ce ultima (D) va avea in componenta San Marino, Luxemburg si Gibraltar.

Primele doua divizii/esaloane vor fi alcatuite din patru grupe a cate trei echipe, in timp ce grupele C si D vor avea o alta organizare. Divizia C va avea in componenta doua grupe de cate trei echipe si doua grupe de cate patru echipe, in timp ce Divizia D va avea patru grupe de cate patru echipe.

Nationalele din fiecare grupa vor juca meciuri tur-retur, iar la finalul sezonului vor avea ocazia sa promoveze sau sa retrogradeze.

In ceea ce priveste prima divizie, primele echipe din fiecare grupa (4 grupe) vor juca apoi un turneu Final Four, care va decide "regina continentului".

Romania, in Divizia B! Speram la A

Diviziile Ligii Natiunilor vor fi stabilite in functie de clasamentul UEFA la data de 12 noiembrie 2017. Aflata in primele 20, Romania poate intra in Divizia B, insa o aventura in chiar prima divizie nu e imposibila.

Daca Romania va castiga grupa de califica la EURO 2016, nationala poate spera la primul esalon valoric, distanta fata de locul 12 al topului UEFA, ocupat de Elvetia, fiind destul de mica.

Romania are in acest moment un coeficient de 21,558, in timp ce Elvetia are 22,633. Astfel, sperantele nu stau doar in castigarea grupei de calificare la EURO 2016, insa si intr-o prestatie mai putin buna a elvetienilor.

Cum ar arata grupele in acest moment

Divizia A
Grupa I: Franta, Belgia, Elvetia
Grupa II: Germania, Portugalia, Rusia
Grupa III: Olanda, Italia, Croatia
Grupa IV: Spania, Anglia, Cehia

Divizia B
Grupa I: Suedia, Ungaria, Israel
Grupa II: Grecia, Ucraina, Norvegia
Grupa III: Danemarca, Austria, Slovacia
Grupa IV: Bosnia, Romania, Irlanda

Divizia C
Grupa I:
Polonia, Muntenegru, Albania, Finlanda
Grupa II: Slovenia, Tara Galilor, Armenia, Lituania
Grupa III: Turcia, Serbia, Irlanda de Nord
Grupa IV: Islanda, Scotia, Bulgaria

Divizia D
Grupa I: Estonia, Azerbaidjan, Feroe, San Marino
Grupa II: Moldova, Cipru, Kazakhstan, Andorra
Grupa III: Letonia, Belarus, Luxemburg, Gibraltar
Grupa IV: Georgia, Macedonia, Liechtenstein, Malta

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!