Intrat pe teren în repriza secundă, starul brazilian a fost lovit într-o zonă sensibilă de un adversar și s-a prăbușit pe gazon. Deși a continuat să joace până la final, nu a reușit să își ajute echipa să obțină victoria, iar meciul cu Botafogo s-a încheiat la egalitate, scor final 1-1.
Neymar iese la atac!
După partidă, Neymar a reacționat vehement la declarațiile antrenorului lui Al Hilal, Jorge Jesus, care l-a criticat pentru condiția sa fizică.
„Am fost foarte supărat de cuvintele lui Jorge Jesus, când a spus că nu mă aflu în aceeași condiție fizică precum restul echipei. În timpul antrenamentelor am arătat că sunt capabil să joc. Eram în aceeași condiție precum ceilalți jucători. La antrenamente eu decideam jocurile, eu marcam golurile. Când Jorge Jesus a făcut aceste declarații, știam că atunci când voi juca voi arăta ceva total diferit. Pe teren este singurul loc unde mă pot apăra”, a spus Neymar.
Santos ocupă locul 8 în clasament, în timp ce liderul actual este Corinthians, cu 18 puncta obținute din 7 etape.