Jurnaliștii din ”Cizmă” îl consideră o ”anomalie” pe atacantul italian, având în vedere că Andrea Compagno nu a evoluat nici măcar în Serie B, dar, la un moment dat, s-a aflat pe lista lui Roberto Mancini pentru a fi convocat la echipa națională.

Andrea Compagno, considerat încă o ”anomalie” de către italieni

Andrea Compagno nu a jucat nici măcar în Serie B, dar a fost la un pas de națională”, au titrat cei de la TuttoMercatoWeb.

Jurnaliștii italieni au scris că fostul jucător de la FCSB, ajuns la un moment dat pe lista neagră a lui Gigi Becali, poate spera în continuare la o ascensiune uriașă având în vedere performanțele obținute an de an chiar și în fotbalul asiatic.

A fost la un pas de echipa națională pornind din ligile de amatori. Asta i s-a întâmplat lui Andrea Compagno, un atacat aflat pe lista preliminară a lui Roberto Mancini în urmă cu câțiva ani, fără să fi jucat măcar o dată în Serie B.

A jucat pentru Borgosesia, Nuorese și Tre Fiori până la sosirea la Craiova, în România, unde cariera lui a avut un salt senzațional. A câștigat Liga a II-a din România, a marcat 17 goluri în doar un an și jumătate (doar treizeci și șase de meciuri) în Liga 1, până când a fost transferat de FCSB și, într-adevăr, a ajuns pe lista echipei naționale. Să îmbrace tricoul albastru nu a fost o opțiune reală, dar pentru cineva obișnuit să joace duminica în fața a câteva sute de spectatori, este oricum o situație aproape incredibilă.

A urmat apoi China și, acum, Coreea de Sud. Compagno a făcut o alegere, preferând Estul în locul numeroaselor oportunități care apăruseră pentru atacanții din Italia. Cu Jeonbuk Hyundai, a marcat deja opt goluri în nouă meciuri. Și visează în continuare, având în vedere ceea ce reușește să facă an de an”, au scris jurnaliștii italieni.

  • 3,5 milioane de euro este cota de piață a lui Andrea Compagno, conform Transfermarkt.
  • În acest sezon, Andrea Compagno a marcat 9 goluri în 10 meciuri.

După ce a evoluat pentru mai multe echipe italiene în ligile inferioare, Andrea Compagno a ajuns la Tre Fiori, în Malta, de unde a fost transferat în 2020 la FCU Craiova. După ce a impresionat la formația patronată de Adrian Mititelu, Compagno a fost transferat în 2022 la FCSB, unde a rămas până în iarna lui 2024.

Clasamentul din campionatul Coreei de Sud