”Nerazzurrii” se află pe locul trei în Grupa E de la turneul final transmis în direct pe VOYO, la Pro TV și VOYO, cu un singur punct. Pentru Inter urmeaz meciul cu Urawa de sâmbătă seară, de la ora 22:00 (VOYO & Pro TV).
Decizia luată de Cristi Chivu după remiza cu Monterrey de la Mondialul Cluburilor + ce pregătește pentru meciul cu Urawa
La conferința de presă premergătoare duelului, Cristi Chivu a evidențiat că și-a lăsat jucătorii după remiza cu Monterrey să se refacă timp de 48 de ore. Tehnicianul, numit pe banca lui Inter pe 9 iunie, a sugerat că refacerea este cel mai bun ingredient pentru a-ți antrena jucătorii.
”(n.r. întrebat despre compartimentul median) Depinde cum numeri jucătorii, pentru că uneori pot fi doi, alteori patru sau trei. Apoi, îi consider pe jucătorii de sub vârf drept mijlocași care intră mai ușor în careu.
Să nu uităm că nu este un cantonament de vară, unde ai timp să te pregătești și să îți arăți ideile. Înainte de meciul cu Monterrey am avut doar două antrenamente complete, iar după meci le-am dat 48 de ore de refacere, pentru că, repet, au fost nouă luni de bătălii.
Pentru o echipă care joacă o dată la trei zile, cel mai bun antrenament, consider eu, este refacerea.
Așa că nu poți schimba prea multe, poți face sugestii și încerca anumite lucruri, dar lucruri pe care le-au mai făcut înainte. Avem jucători cu experiență care știu cum să facă anumite lucruri, care înțeleg imediat ce le cerem”, a spus Chivu, potrivit TMW.
Înțepături după numirea lui Cristi Chivu la Inter: ”Lipsește logica! Nu am înțeles această decizie”
Daniele Adani (50 de ani), fost internațional italian cu cinci prezențe la prima reprezentativă, nu își explică numirea lui Chivu la Inter. El susține că Inter a fost lipsită de logică atunci când l-a adus înlocuitorul lui Inzaghi la Milano.
”Nu am înțeles această alegere. Alegerea ar trebui să fie rezultatul unui parcurs, al unei viziuni clare. Ori pornești de la un proiect și cauți profilul potrivit, ori ai un antrenor în minte și construiești în jurul lui.
Sincer, nu am înțeles această decizie. Nu pun la îndoială calitatea lui Chivu, care pare serios, competent, pasionat și bine integrat în mediul 'nerazzurri', dar, după părerea mea, lipsește un parcurs logic și împărtășit”, a spus Adani, potrivit Parma Live.