Patronul român al "grifonului" a identificat principala țintă pentru a întări ofensiva echipei antrenate de Patrick Vieira. Este vorba despre suedezul Jesper Karlsson, de la Bologna, pentru care italienii cer 5 milioane de euro.

Calciomercato notează că Genoa vrea să se întărească serios pentru a ataca un loc în prima jumătate a clasamentului din Serie A. Iar Dan Șucu, omul de afaceri care deține clubul, este dispus să investească pentru a-i îndeplini doleanțele antrenorului Patrick Vieira.

Ținta principală a devenit Jesper Karlsson, un fotbalist de bandă suedez în vârstă de 26 de ani, considerat înlocuitorul perfect pentru islandezul Albert Gudmundsson, starul echipei care este foarte aproape de un transfer la Fiorentina. Karlsson este văzut drept noul "decar", un fotbalist capabil "să treacă de adversar cu mare ușurință", așa cum îl descriu jurnaliștii italieni.

Cinci milioane pentru un fotbalist care nu a jucat

Karlsson vrea să-și relanseze cariera, după un sezon în care nu a prins prea multe minute la Bologna, nefiind pe placul fostului antrenor, Thiago Motta, și nici în planurile noului tehnician, Vincenzo Italiano.

Tocmai de aceea, Bologna este dispusă să renunțe la el pentru o sumă considerată rezonabilă: 5 milioane de euro. Genoa este gata să profite de situație și să aducă la echipă un jucător dornic de revanșă.