FOTO ȘI VIDEO Cum a reacționat Kylian Mbappe după ce Lionel Messi a fost desemnat The Best la gala FIFA

kylian mbappe FIFA The Best Lionel Messi Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 27 Februarie 2023, 23:55
Data actualizarii: Marti 28 Februarie 2023, 00:00

Lionel Messi a câștigat premiul pentru cel mai bun fotbalist al anului 2022 la gala FIFA The Best.

Argentinianul, premiat la gala care s-a ținut la Paris, i-a învins în marea finală pe Kylian Mbappe, colegul său de la Paris Saint-Germain, și pe Karim Benzema, atacantul lui Real Madrid.

Cum a reacționat Kylian Mbappe după ce Lionel Messi a fost desemnat The Best la gala FIFA

Dintre cei trei finaliști, doar Messi și Mbappe au participat la gală. Cei doi fotbaliști de la PSG au stat unul lângă altul la gala de la Paris, iar Gianni Infantino, președintele FIFA, l-a anunțat drept câștigător pe starul Argentinei, devenit campion mondial în decembrie.

Imediat după ce Infantino a rostit numele lui Messi, sud-americanul a dat mâna cu Mbappe. Francezul a afișat un zâmbet larg, l-a bătut pe umăr și l-a felicitat pe colegul său.

  • Messi și Mbappe au fost rivali și în finala Cupei Mondiale, Argentina - Franța 3-3 (4-2 d.l.d.). Lionel Messi a marcat o dublă și a fost desemnat jucătorul turneului, în timp ce Kylian Mbappe a izbutit o triplă, însă nu a fost suficient pentru echipa sa.

După ce a fost anunțat câștigător, Lionel Messi, însoțit la gală de soția sa, Antonela Roccuzzo, a urcat pe scenă și a ținut un discurs scurt.

"Vreau să spun că e o plăcere să fiu aici din nou, între cei trei, Benzema, chiar dacă nu e, Kylian, ambii au avut un an extrem de mare. Vreau să le mulțumesc coechipierilor mei. Sunt aici azi Scaloni, Dibu, fără ei nu am fi azi aici. Trofeul e parte din ei, e recunoașterea pentru echipă.

A fost o nebunie anul ăsta după atâta luptă, după cât am insistat, e un vis pentru orice jucător, foarte puțini jucători reușesc să îl câștige, mulțumesc Lui Dumnezeu, eu am reușit. 

Mulțumesc familiei, argentinienilor pentru modul în care am trăit, va rămâne pe viață în amintirile noastre. Îi pup pe băieții mei, care ne urmăresc. Vă mulțumesc", a spus Lionel Messi.

Premiile acordate la gala FIFA The Best

  • Cel mai bun portar - fotbal feminin - Mary Earps
  • Cel mai bun portar - fotbal masculin - Emiliano Martinez
  • Puskas Award - Marcin Oleksy
  • Cel mai bun antrenor - fotbal feminin - Sarina Weigman
  • Cel mai bun antrenor - fotbal masculin - Lionel Scaloni 
  • FIFA Fair Play Award - Luka Lochoshvili
  • FIFA Fan Award - fanii naționalei Argentinei 
  • FIFPro cel mai bun 'prim 11' - fotbal feminin: Christiane Endler - Lucy Bronze, Mapi Leon, Leah Wiliamson, Wendie Renard - Alexia Putellas, Keira Walsh, Lena Oberdorf - Alex Morgan, Sam Kerr, Beth Mead 
  • FIFPro cel mai bun prim 11 - fotbal masculin: Thibaut Courtois - Achraf Hakimi, Virgil van Dijk, Joao Cancelo - Kevin De Bruyne, Luka Modric, Casemiro - Lionel Messi, Kylian Mbappe, Karim Benzema, Erling Haaland 
  • Cea mai bună jucătoare - Alexia Putellas
  • Cel mai bun jucător - Lionel Messi
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!