"A venit momentul (...) Sâmbătă voi juca ultimul meu meci pe Santiago Bernabeu şi chiar dacă, după Campionatul Mondial al Cluburilor, nu voi mai purta acest tricou pe teren, voi fi mereu un 'madridista'. Am ajuns în 2012 cu visul de a purta tricoul celei mai bune echipe din lume şi cu ambiţia de a realiza lucruri măreţe, dar nu-mi puteam imagina tot ce s-a întâmplat apoi (...)
Sunt mândru că am făcut parte dintr-una dintre cele mai de succes ere ale unuia dintre cele mai mari cluburi din istorie", a scris câştigătorul Balonului de Aur din 2018 într-o declaraţie publicată pe Instagram.
În treisprezece sezoane petrecute la Real Madrid, Luka Modric a câştigat totul, construind unul dintre cele mai impresionante palmaresuri din istoria fotbalului, inclusiv şase trofee Champions League, patru titluri în La Liga, două trofee în Cupa Spaniei şi cinci Supercupe ale Spaniei.
Mesajul transmis de Cristiano Ronaldo pentru Luka Modric
Fostul coleg de pe Santiago Bernabeu a avut o reacție emoționantă după aflarea veștii transmisă de mijlocașul croat.
"Mulțumesc pentru tot, Luka. A fost o onoare pentru mine să împart atât de multe momente cu tine la club. Îți urez tot binele în ceea ce urmează să vină!", a scris starul portughez.
Din august 2012 până în iulie 2018, Luka Modric și Cristiano Ronaldo au fost colegi la Real Madrid, formând un duo formidabil pentru galactici, perioadă în care au cucerit 15 trofee.