OFICIAL Antrenorul lui Sheriff Tiraspol și-a dat demisia după ce echipa a ajuns pe locul 4! Cine este noul tehnician al campioanei Moldovei

Sheriff Tiraspol David Ankeye Republica Moldova Roman Pilipchuk Victor Mihailov Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 20 Martie 2024, 11:30
Data actualizarii: Miercuri 20 Martie 2024, 11:44

Formația din Tiraspol nu se regăsește în debutul play-off-ului pentru titlu.

Ajunsă pe locul 4 în play-off-ul SuperLigii din Republica Moldova, campioana en-titre Sheriff Tiraspol s-a despărțit de antrenorul principal ucrainean Roman Pilipchuk (56 de ani).

”Roman Pilipchuk a demisionat din funcția de antrenor principal.

Meciul cu Petrocub (n.r. - 1-1 pe teren propriu) a fost ultimul pentru el pe banca tehnică a lui FC Sheriff.

Antrenorul ucrainean a demisionat din cauza unor motive familiale. Pilipchuk a condus-o pe Sheriff 15 meciuri (7 victorii, 4 egaluri și 4 înfrângeri).

Victor Mihailov este noul antrenor principal al echipei”, a anunțat clubul Sheriff Tiraspol pe rețelele de socializare.

Mihailov (42 de ani), moldovean cu cetățenie rusă, este secundul ”etern” de la Sheriff, de mai bine de un deceniu, perioadă în care a activat de mai multe ori ca antrenor interimar la prima echipă.

Ce a transferat Sheriff Tiraspol în iarnă: fotbaliști de la Arsenal, Manchester United, West Ham sau Sao Paulo

În ciuda transferurilor cu CV efectuate în această iarnă, Sheriff Tiraspol nu mai defilează în campionatul intern ca în trecut.

Rodrigo dos Santos de Freitas (ex-Sao Paulo), Tyler Mark Reid (ex-Arsenal, Manchester United) sau Thierry Marx (ex-Reading, West Ham United) s-au numărat printre noutățile anului la campioana Republicii Moldova, care s-a despărțit în schimb de atacantul nigerian David Ankeye (21 de ani), transferat la Genoa în Serie A pentru o sumă de 2,5 milioane de euro.

Clasamentul din play-off-ul Republicii Moldova

Clasamente oferite de Sofascore
 
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!