Povestea lui este una de film. I-au fost furați toți banii pe care îi avea la el de omul care îi transporta din Suedia spre Norvegia. A stat apoi 7 luni într-un lagăr de imigranți, gata să fie întors în țară. S-a stabilit pe o insulă norvegiană, Skjervøy, la 300 de kilometri de Tromso, unde iernile durează 7-8 luni, iar stratul de zăpadă depășește uneori doi metri! A muncit într-o fabrică de pâine, care i-a fost lăsată spre administrare de patronul acesteia, iar acum are propriul restaurant în Moss, un mic oraș norvegian aflat la aproximativ 70 de kilometri de capitala Oslo.
L-am chestionat pe Alex în legătură cu dezvoltarea fulminantă din ultima vreme a fotbalului norvegian, despre salariile fotbaliștilor din Norvegia și, bineînțeles, despre Tromso, care a învins-o cu 5-0 pe CFR Cluj în prima manșă a turului 3 preliminar din Conference League.
Cum de s-a dezvoltat fotbalul în Norvegia atât de mult în ultimii 10 ani?
Păi cam din momentul în care Bodo/Glimt a ajuns să joace în grupele cupelor europene. Și-au schimbat modul de abordare al fenomenului. În trecut, doar Rosenborg domina fotbalul norvegian, iar celelalte cluburi erau la supraviețuire. Au văzut apoi că se câștigă mult dacă ajungi în grupele cupelor europene.
Au investit mult?
Nu știu să fi investit, n-am auzit de așa ceva. Iar jucătorii străini care vin sunt mediocri, ca la noi, n-u fost aduse nume mari. În schimb, se pregătesc foarte bine, au mentalitate, stabilitate. Uite, Bodo/Glimt are același antrenor de vreo opt ani. Se fac lucrurile bine, au liniște, un sistem de pregătire după care lucrează și care funcționează. Jucătorii de aici au un trai bun, liniște socială, nu sunt ca la noi, cu atât de mult stres legat de viața extra. Și asta îi determină să intre pe teren doar cu gândul să joace fotbal.
Păi și asta nu era și înainte de creșterea asta valorică?
Era, dar probabil că nu tratau fotbalul cu atât de mare seriozitate. Când au văzut că pot câștiga foarte mult din cupele europene, și-au schimbat un pic optica de a privi fenomenul. Au început să se întărească. În ultimii 6 ani, Bodo/Glimt a fost campioană de patru ori. A mai fost Molde, a mai fost Viking, deci s-au ridicat mai multe echipe. Tromso se bate și ea acolo, la titlu, în ultimii ani.
Acționari, sponsori, vânzări de jucători
Cine bagă bani? Se implică și comunitățile locale?
Nu sunt bani publici în fotbalul norvegian. N-ai văzut că Vipers la handbal a dat faliment anul trecut și câștigase Cahmpions League de trei ori la rând, 2021, 2022 și 2023. Eu știu cum e la Tromso și așa cred că e la fiecare club de fotbal. Au acționari diverse firme și persoane fizice. Plus sponsorizări și vânzări de jucători. Nu știu să fie patron la vreun club. Au un Consiliu de Administrație care îi lasă pe jucători și antrenori să-și facă treaba, nu se bagă peste ei, nu fac schimbări la pauză din fotoliu.
Deci și Tromso, unde ești acționar, așa este organizat...
Da, au un Consiliu de Administrație și un președinte al CA, ei îi zic altfel, dar cam asta înseamnă. Sunt mai multe firme ca acționari, 10-12, dintre care acționarul principal este o bancă. Plus 173 de persoane fizice, printre care și eu. Am 500 de acțiuni.
Și au niște sponsori, nu?
Da, banca despre care ți-am zis deține cel mai mare pachet de acțiuni, dar e și sponsorul principal. Și mai sunt tot felul de firme locale, dealeri auto, firme de construcții... Așa funcționează treaba.
Părinții copiilor și juniorilor nu plătesc nimic pentru pregătire
La copii, la juniori, cum stau?
Clubul tratează cu seriozitate și partea asta cu copiii. Nepoții mei sunt la grupele de pitici ale lui Tromso. Părinții nu plătesc niciun ban pentru asta. Au echipament, materiale, antrenori care se ocupă de ei și merg la antrenamente de două-trei ori pe săptămână. Ei nu participă la competiții propriu-zis. Merg la turnee, joacă fiecare cu fiecare, la final toată lumea primește medalii. Asta-i până la 13 ani.
Și aceste turnee cine le plătește? Transport, cazare...
Clubul plătește. Bine, copiii ăștia mici nu merg departe, ci în orășelele apropiate. Și dacă e nevoie de cazare, dorm în sala de sport a unei școli, fiecare își aduce sac de dormit.
Sunt copii români care joacă fotbal în Norvegia?
Sunt mulți copii români talentați aici, care joacă fotbal, handbal... E o fată de 19 ani cu părinții medici, în Sandefjord. Tania Țăran o cheamă, a primit contract la echipa de handbal Gjerpen, din Liga 1. A fost campioană națională a Norvegiei la Under 16, a fost convocată și la naționala de junioare a Norvegiei.
Apel către FRF: sunt juniori români talentați în Norvegia
Și fotbaliști?
Chiar în pe insulă, unde am stat eu, sunt doi copii români care joacă fotbal. Dragoș Gheorghinoiu are 19 ani și e fundaș dreapta la Skjervøy IK și joacă de trei ani la echipa mare, iar Sebastian Asan are 18 ani și l-a luat Tromso la grupele lor de juniori. Mai e un băiat bun, Nicholas Marcel Faghiura, tot 18 ani. Sunt copii talentați, păcat că nu se interesează nimeni din țară de soarta lor. Probabil cei de la FRF merg prin Italia, Spania, Franța, Germania, dar Federația trebuie să caute peste tot. Mai e un băiat, Făguraș îl cheamă, driblează de zici că e Dobrin, și are doar 15 ani. Și probabil mai sunt și alții ca ei, de care n-am auzit eu. Poate ar merita ca Federația noastră să urmărească juniori și prin Norvegia, Suedia...
Ce-au zis norvegienii după CFR – Tromso 0-5?
Surpriza a fost foarte mare, pentru că Tromso o scrântise în Europa League în fața unei echipe din Cehia de care nu auzise nimeni. Era mult scepticism înainte de deplasarea de la Cluj, bazat pe trecutul european al CFR-ului. Ziceau cam așa: „Ok, mergem acolo, dar nu cred că facem noi cine știe ce mare brânză.
Și după meci ce au zis?
Au fost wow, cam așa ceva... Tromso a jucat foarte bine, le-a ieșit totul în ziua respectivă. Dar și norvegienii au remarcat că CFR Cluj a fost... paralelă cu fotbalul.
„O să vă batem și acum!”
Cum crezi că vor aborda returul?
Păi calificarea e jucată, nu își fac probleme... Se gândesc deja la duelul cu Brighton din play-off. Dar cred că vor băga echipa bună... La ei nu există cu „hai să o lăsăm mai moale”. E vorba și de punctaj în Europa... Ei sunt setați să câștige iarăși și să facă puncte pentru Norvegia. Eu așa zic, că o să vă batem și acum.
Deci tu gândești ca un norvegian.
Da. Și ca fan al lui „U” Cluj.
Știi cumva care sunt salariile medii, la fotbaliștii norvegieni acolo? La primele trei clasate, să zicem. Cam între ce sume se învârt?
Cel mai mare salariu la Tromso e de 9.000 de euro, iar cel mai mic - 5.000.
Păi la CFR au și 15.000, 20.000, poate 25.000...
Știu, știu. Între 5.000 și 9.000 sunt la Tromso. La Molde, la Bodø/Glimt, poate chiar și la Rosenborg sunt mai mari, dar nu cu mult, 2.000-3.000 în plus... Poate maxim la Rosenborg, la Bodø/Glimt, să ajungă la 15.000. Dar nu cred sub nicio formă că au mai mult de atât. Probabil au bonusuri mari.
Și n-ar fi tentați jucători norvegieni să joace la noi?
Să-ți spun o chestie legată de subiectul ăsta. Tromso avea acum câțiva ani un băiat foarte bun, un atacant, Runar Espejord îl cheamă. Am vorbit cu Meme Stoica la telefon, m-am prezentat și i-am spus despre cine e vorba: „E un atacant la Tromso, nu cred că-i scump. Uite, caută, verifică-l pe băiat.” Vorbisem și cu cei de la club, cu directorul sportiv. Erau deschiși la orice discuție, așteptau o ofertă. Din păcate, cei de la FCSB nu au acționat. Iar băiatul a plecat la Heerenveen.
Câți ani avea?
23 de ani.
Și asta când a fost?
În 2020, cred. A plecat atunci la Heerenveen, dar a avut o accidentare și a stat destul de mult. Apoi a jucat vreo trei ani la Bodø/Glimt (n.r. - 21 de goluri și 5 pase decisive în 72 de meciuri pentru această echipă).
Norvegienii au aflat că în România sunt probleme cu salariile
Și chiar nu sunt jucători norvegieni interesați să vină în România pe salarii de 15.000, 20.000?
A mai fost Dorsin, un suedez, la CFR Cluj. A mai fost un portar canadian care jucase la Rosenborg, Hirschfeld. N-au avut experiențe prea plăcute și cred că s-a dus vestea că în România sunt probleme cu salariile. Că pe hârtie salariul poate fi mare, dar îl primești sau nu...
A, deci nu și-au luat banii la timp...
Da. Și probabil se feresc un pic, chiar dacă ar fi tentați de bani. Mai e și altă chestie. Norvegienii în principiu țintesc spre Germania sau Anglia. Sunt campionatele care li se potrivesc, mai pe forță, nu pe finețe, cum sunt campionatele latine, Franța, Spania, Italia. Ei nu prea le au cu driblingurile.
Plus că preferă stabilitate. Bănuiesc că mai bine stau acolo în Norvegia și își iau banii decât să vină la... necunoscut în România, nu?
Exact asta e ideea. Decât să aibă pe hârtie bani mulți, dar să nu știe când îi primesc, să se certe cu clubul pentru bani, mai bine stau aici. Știu că încasează mai puțin, dar, în data de 12, când e zi de salariu, banii intră în cont, fără probleme.
La Tromso cum este vremea acum?
Fetele mele mi-au zis că a plouat zilele astea, e un pic noros și vreo 10-12 grade. E răcoare.
Acolo cât timp este iarnă?
În principiu, începe să ningă pe la final de septembrie și zăpada ține cam până prin aprilie. Măi vezi și în mai pe dealuri, pe munți.
Până în mai? Păi cât, 6 luni, 7 luni e zăpadă?
Da. Drumurile sunt curate de prin martie, nu e nicio problemă, dar pe marginea lor, pe culmi, e destulă zăpadă și în aprilie sau mai. E zonă de tundră, nu-i vegetație. E numai stâncă și sunt niște copăcei mici. Când se depune zăpada, stă pe stânca înghețată.
Și e zăpadă mare iarna?
Acolo unde am stat eu, am avut zăpezi și de doi metri și zece centimetri.
Și ce făceați atunci? Cum circulați, cum vă desfășurați activitatea?
Viața funcționează normal. Sunt firme care se ocupă cu deszăpezirea... La ora 6, sau când mergi la muncă, drumul e curățat.
Deci nu te duci cu sania.
Nu, nu, nu, nu. Chiar am vorbit cu un băiat care are firmă exact pentru asta și mi-a zis că ei urmăresc tot timpul starea vremii, și când văd că a anunțat ninsoare se trezesc de la ora două noaptea și verifică. Dacă zăpada are 5-7 centimetri, deja scot mașinile la curățat. La orele 6-7, când mergi la lucru, treci cu mașina pe un drum curat, frumos, fără probleme.
Deci, dacă am fi căzut în grupa principală cu ei, ne-am fi dus pe zăpadă probabil...
Da, ar fi fost zăpadă, dar terenul ar fi fost bun. Acum mulți ani se juca pe zăpadă. Amintește-ți când a jucat Chelsea cu Tromso, era Dan Petrescu la ei, cu Zola în echipă... Era zăpadă de 20 de centimetri pe terenul de joc.
„Haaland e zeu aici”
Cum e văzut Haaland în Norvegia?
Haaland e zeu aici.
E ca Hagi în România sau mai ceva?
E mai ceva. Toată lumea are tricouri cu Haaland. Și-a lansat o linie de ochelari de soare și toată lumea poartă ochelarii ăștia. E în momentul lui de glorie maximă.
A fost bucurie mare după victoriile Norvegiei de la Mondial, nu?
Da, dar nu se așteptau nici ei. La al doilea meci, au venit două dintre fetele noastre la noi și le-am zis să mergem să cumpărăm și noi tricouri, să fim în trend. N-am găsit nicăieri în Norvegia tricoul. Am sunat la magazine, ne-a zis de undeva: „Ne vin mâine 50 de tricouri”. Am stat la rând și în 5 minute au fost vândute. Pe net dura două-trei săptămâni, se termina Mondialul. A fost o efervescență maximă în perioada aia. Ai văzut probabil videouri de la Oslo, cu norvegienii care se adunau în fața Palatului Regal, pe aleea care vine dinspre gară, pe o lungime de vreo doi kilometri. Era plină toată strada aia. A fost ceva senzațional pentru ei. Toată lumea voia să fie acolo, în trend, să ia parte la momentul respectiv de bucurie.