Deși a început cursa de pe locul 19, Hulkenberg a avut o strategie perfectă azi. Echipa Kick Sauber a anticipat foarte bine schimbările de vreme și a schimbat pneurile în momente ideale. Fără eroare pe circuit, în ciuda faptului că a plouat torențial în multe momente, Hulkenberg a reușit să termine pe locul 3 în Marele Premiu al Marii Britanii.

Nico Hulkenberg, omul zilei în Formula 1

De 15 ani aștepta Nico Hulkenberg să obțină primul său podium în Formula 1. Deținea recordul negativ pentru pilotul cu cele mai multe curse și fără o clasare pe podium. Această reușită a venit la startul cu numărul 239 pentru Hulkenberg în "Marele Circ".

După cursă, neamțul a spus că pe final și-a dat seama că poate încheia Marele Premiu de la Silverstone pe podium: "Aștept de foarte mult timp acest moment. Știam că voi ajunge, la un moment dat, în această poziție. A fost o cursă nebună, condiții schimbătoare. Cred că am reacționat bine la schimbările de vreme, nu am greșit și am făcut o cursă bună.

Mulțumesc echipei. Am refuzat să cred că voi ajunge pe podium, până la ultimul pit stop. Atunci am zis că ar fi posibil. A fost o presiune mare, dar e bine că nu am greșit. Îmi pare rău pentru susținătorii lui Lewis Hamilton, e circuitul lui, dar sunt foarte fericit și le mulțumesc celor care m-au susținut", a declarat Nico Hulkenberg.

McLaren, de neoprit

Lando Norris (25 de ani / McLaren) a câștigat în premieră la Silverstone și a avut numai cuvinte frumoase pentru public:

"E foarte frumos. Mereu am visat să obțin o victorie aici, acasă, mai am pe listă doar titlul mondial. Acum mulți ani mă uitam la cursele de aici și așteptam să îmi vină și mie rândul. Fanii m-au ajutat foarte mult azi. A fost o cursă nebună, multe întreruperi. Oscar Piastri ar trebui aplaudat, a fost foarte rapid azi. Vreau să felicit echipa, e foarte important să câștigi cursa de casă", a declarat Norris, la final.

Dezamăgit că a condus în prima parte a cursei, Oscar Piastri (24 de ani) nu a avut prea multe lucruri de spus la final: "Nu am prea multe de spus. În primul rând felicitări lui Nico Hulkenberg, e omul zilei. Se pare că acum nu mai poți frâna în spatele Safety Car, nu vrea să comentez prea mult ce s-a întâmplat în acel moment. Mulțumesc publicului pentru susținere, a fost o cursă senzațională".

Clasamentul final al cursei

Lando Norris a obținut a patra victorie din acest sezon, dar Oscar Piastri rămâne lider în clasamentul piloților. Cu toate acestea, avantajul său e mai mic acum de zece puncte. 

  1. Lando Norris (McLaren)
  2. Oscar Piastri (McLaren)
  3. Nico Hulkenberg (Sauber)
  4. Lewis Hamilton (Ferrari)
  5. Max Verstappen (Red Bull)
  6. Lance Stroll (Aston Martin)
  7. Pierre Gasly (Alpine)
  8. Fernando Alonso (Aston Martin)
  9. Alexander Albon (Williams)
  10. George Russell (Mercedes)
  11. Oliver Bearman (Haas)
  12. Carlos Sainz Jr (Williams)
  13. Esteban Ocon (Haas)
  14. Charles Leclerc (Ferrari)
  15. Yuki Tsunoda (Red Bull Racing)
  16. Andrea Kimi Antonelli (Mercedes) - a abandonat în turul 25
  17. Isack Hadjar (Racing Bulls) - a abandonat în turul 18
  18. Gabriel Bortoleto (Sauber) - a abandonat în turul 4
  19. Liam Lawson (Racing Bulls) - a abandonat în primul tur
  20. Franco Colapinto (Alpine) - a abandonat înainte de start

Următoarea cursă va avea loc pe 27 iulie, în Marele Premiu al Belgiei, la Spa-Francorchamps.