Turcii nu ne dau nicio sansa: "E seara unei duble victorii / Ardeti-i pe romani!"

Dinamo Fenerbahce Galatasaray Steaua Europa League
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 05 Noiembrie 2009, 11:20
Data actualizarii: Joi 05 Noiembrie 2009, 14:01

Presa din Turcia nu ia in calcul decat varianta unei duble victorii in meciurile contra romanilor

â–ºPresa belgiana: "O victorie cu Timisoara ne aduce calificarea!"
â–ºPresa ceha: "Sparta are doi adversari: CFR si gripa porcina!"

Cotidianul turc Takvim noteaza ca seara de joi, cand Fenerbahce va intalni Steaua si Galatasaray va juca in compania echipei Dinamo, este una a victoriilor pentru fotbalul din Turcia.

"Seara unei duble victorii in Liga Europa. Galatasaray, care a invins pe Dinamo, in urma cu doua saptamani, cu scorul de 4-1, va intalni de aceasta data in Romania echipa bucureseana. Dupa acest meci dificil, toate privirile se vor atinti asupra stadionului Sukru Saracoglu... Fenerbahce o va primi in Kadikoy pe Steaua, pe care a invins-o in Romania, cu scorul de 1-0", scrie Takvim.

"Hai Cimbom, hai Fener", a titrat cotidianul Hurriyet, care mentioneaza ca Galatasaray si Fenerbahce aproape si-ar garanta calificarea in faza urmatoare a Ligii Europa in cazul unor victorii in meciurile cu Dinamo si Steaua.

"Arde-o pe Dinamo, califica-te" este titlul unui articol aparut in jurnalul Star. "Galatasaray, lider in grupa F, se va intoarce la Istanbul cu biletul pentru trecere de grupe in buzunar, daca va invinge", mentioneaza sursa citata.

Star scrie despre cealalta echipa din Turcia cu adversara romana, Fenerbahce, ca trebuie "sa deschida usa catre calificare" la meciul de joi seara.

"Acelasi Roman in Europa", a titrat cotidianul Aksam, in timp ce Fotomac a notat: "Seara Romantica".

Cotidianul Sabah reda cateva declaratii ale fostului tehnician al echipei Galatasaray, Gheorghe Hagi, care spune ca formatia din Istanbul are o misiune grea in fata gruparii Dinamo. "Nu va fi un meci usor, precum cel de la Istanbul. Dinamo isi va dori sa invinga. In plus, conditiile meteorologice sunt dificile, iar echipa Galatasaray ar putea fi afectata de acest lucru", a afirmat Hagi.
 
PRESA BELGIANA: "O VICTORIE CU TIMISOARA NE ADUCE CALIFICAREA!"

Publicatia belgiana De Standaard scrie ca o victorie cu FC Timisoara, joi, in grupa A a Ligii Europa, ar pune-o pe Anderlecht Bruxelles intr-o postura favorabila pentru calificare.

"Mai mult ca sigur, o victorie cu Timisoara aduce calificarea. Vestea proasta e ca Timisoara n-a pierdut pana acum in deplasarile europene, nici chiar cu Sahtior sau Stuttgart, echipe de top. Boussoufa, Lukaku si Suarez vor incerca sa desfaca apararea robusta a romanilor", a scris sursa citata.

La Libre Belgique a precizat ca "este ora ambitiei pentru Anderlecht": "Echipa lui Ariel Jacobs are o sansa buna sa faca pasul spre calificare si sa aiba o iarna linistita. Pentru asta, trebuie sa invinga pe Timisoara, o echipa de batut".

Managerul Herman Van Holsbeeck a declarat ca trei puncte pentru Anderlecht ar insemna un pas mare spre primavara europeana.

Jucatorii Polak, Wasilewski si Zitka au fost recuperati dupa accidentari si sunt apti de joc.

Formatia probabila a belgienilor: Proto, Gillet, Mazuch, Juhasz, Deschacht, Kouyate, Biglia, Bouba, Boussoufa, Suarez, Lukaku.

PRESA CEHA: "SPARTA ARE DOI ADVERSARI: CFR SI GRIPA PORCINA!"

Publicatia ceha Tyden a titrat: "Sparta are doi adversari: CFR si gripa porcina", inaintea meciului de joi, din etapa a IV-a a grupei K a Ligii Europa.

"Gripa porcina sperie Romania precum Contele Dracula pe vremuri. Sa ne asteptam la o mare de masti de protectie in tribune. Sparta s-ar multumi si cu un punct, pe cand romanii nu", a comentat Tyden.

Cotidianul Sport a scris ca Sparta Praga s-ar mentine in cursa calificarii chiar si cu o remiza in meciul de joi seara: "Sub spectrul lui Dracula, Chovanec vrea puncte. Chiar si un egal o mentine pe Sparta in cursa calificarii. Sparta joaca la Cluj, oras din Transilvania, regiune cunoscuta pentru legenda Contelui Dracula".

Ziarul Hospodarske Noviny a notat ca Sparta a venit la Cluj cu gandul de a-si apara locul doi in grupa. "Uitati de rezultatele slabe de campionat, acum se joaca in Europa!", este indemnul publicatiei amintite catre jucatorii cehi.

Nova a subliniat ca Sparta se afla in fata unei batalii importante, care poate spori sansele de calificare: "Sparta vrea sa confirme victoria cu 2-0 de la Praga. CFR a jucat neconvingator in campionat in ultima vreme. Va forta Sparta plecarea antrenorului Conceicao? Vom vedea".

Sportovni Noviny a scris ca "Spartanii merg sa lupte la Cluj pentru speranta calificarii". "Sparta crede ca poate repeta performanta de acum doua saptamani, cand nu le-a dat nicio sansa romanilor, dar acestia nu se gandesc decat la victorie", a mentionat cotidianul sportiv.

"Sparta vrea puncte de la Cluj pentru a pastra sanse de calificare", a titrat cotidianul Pravo: "Orice punct castigat pe teren romanesc e considerat un succes. Chiar si o remiza e apreciata".

 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!