Steaua se reintalneste in Europa cu blestemul Steve McClaren!

Steaua Steve McClaren Europa League
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 28 August 2009, 14:41
Data actualizarii: Vineri 28 August 2009, 18:13

Steaua a dat peste o surpriza neplacuta In Europa - FC Twente. Steve McClaren este omul care o pregateste pe gruparea olandeza.

â–º Vezi AICI tot ce trebuie sa stii despre Twente, Fenerbahce si Sheriff Tiraspol:

Steve McClaren este omul cosmar pentru Steaua in Europa - britanicul a antrenat-o pe Middlesbrough in 2006 cand a eliminat-o pe Steaua din semifinalele Cupei UEFA dupa un meci care le da si acum fiori stelistilor. Atunci Steaua a ratat calificarea in Anglia cand dupa ce a condus cu 2-0 prin golurile lui Dica si Goian a pierdut cu 4-2.

Steve McClaren  a antrenat-o pe Middlesbrough in perioada 2001–2006 dupa care a ajuns la nationala Angliei, pregatita intre 2006–2007. Din 2008 Steve McClaren a preluat banca olandezilor de la FC Twente.

Steaua are ca adversare in grupa H a Ligii Europa doua formatii care puteau evolua in Liga Campionilor, Twente Enschede si Serif Tiraspol, si gruparea castigatoare a Cupei Turciei in sezonul precedent, Fenerbahce Istanbul.

Twente a terminat sezonul precedent pe pozitia a doua in campionatul Olandei. In turul trei preliminar pentru participarea in Liga Campionilor, Twente a fost eliminata de formatia portugheza Sporting Lisabona dupa 0-0 in deplasare si 1-1 pe teren propriu. Twente a reusit calificarea in grupele Ligii Europa dupa ce a trecut in play-off-ul competitiei de formatia din Azerbaijan, FK Karabakh, 3-1 pe teren propriu si 0-0 in deplasare.

Twente Enschede este un club olandez format in 1965 prin unirea a doua grupari Sportclub Enschede si Enschedese Boys. Twente nu a castigat niciodata campionatul Olandei insa Sportclub Enschede s-a clasat o data pe primul loc, in 1926. Gruparea olandeza s-a clasat de doua ori pe pozitia secunda in campionat, in 1974 si 2009. Twente a castigat de doua ori Cupa Olandei. Twente Enschede isi desfasoara meciurile de pe teren propriu pe stadionul De Grolsch Veste, care are o capacitate de 24.000 de locuri.

Echipa Twente este antrenata de tehnicianul englez Steve McClaren. Acesta, atunci cand antrena gruparea engleza Middlesbrough, a reusit sa treaca de Steaua in semifinalele Cupei UEFA, editia 2005/2006. Dupa ce Steaua s-a impus pe teren propriu, scor 1-0, a pierdut returul cu Middlesbrough, scor 2-4, dupa ce a condus cu 2-0.

Printre cei mai importanti jucatori din actualul lot al lui Steve McClaren se numara atacantul elvetian golgheter pentru Twente in ultimele sase sezoane, Blaise Kufo, danezul Kenneth Perez, fundasul brazilian Douglas si internationalul sarb Slobodan Rajkovici.

Serif Tiraspol a ajuns pana in play-off-ul Ligii Campionilor in acest sezon dupa ce anul trecut a castigat titlul national si Cupa Moldovei. Serif a fost eliminata in play-off-ul Ligii Campionilor de formatia din Grecia, Olympiakos Pireu, dupa doua infrangeri, 0-2 si 0-1. Pana atunci, Serif a eliminat echipa ceha Slavia Praga, dupa doua meciuri terminate la egalitate, 0-0 si 1-1, si campioana Finlandei, Inter Turku, dupa doua victorii cu scorul de 1-0.

Clubul Serif Tiraspol a fost infiintat in 1997. Serif a castigat campionatul Moldovei din 2001 pana in prezent dar si Cupa Moldovei de sase ori. Stadionul Serif are o capacitate de 14.300 de locuri si este singurul din Moldova care poate gazdui meciuri internationale.

Lotul echipei Serif Tiraspol are in componenta si un roman, mijlocasul Dorin Arbanas care evolueaza din 2006 in Moldova, el mai fiind legitimat in Romania la formatia Gloria Bistrita, intre 2002 si 2006. Tot pentru Serif au mai evoluat fostul international roman Marian Aliuta si actualul "tricolor" Razvan Cocis.

Echipa Serif Tiraspol este antrenata de tehnicianul din Belarus Leonid Kuciuk. Din lotul lui Kuciuk fac parte trei jucatori brazilieni, trei rusi, doi sarbi, doi bielorusi, doi jucatori din Burkina Faso, si cate un fotbalist din Georgia, Ucraina, Senegal, Argentina si Togo.

Fenerbahce Istanbul este singurul adversar al Stelei care nu a participat in preliminariile pentru participarea in Liga Campionilor in acest sezon. Fenerbahce a castigat Cupa Turciei sezonul precedent si a ocupat pozitia a patra in campionat. Echipa din Turcia a trecut in turul trei preliminar al Ligii Europa de ungurii de la Honved Budapesta, dupa o victorie cu scorul de 5-1 pe teren propriu si o remiza in deplasare, scor 1-1. In play-off-ul Ligii Europa,

Fenerbahce a depasit formatia elvetiana FC Sion dupa victoria din deplasare, scor 2-0, si remiza de pe teren propriu, scor 2-2.

Echipa din Turcia este singura cu care Steaua s-a mai intalnit in cupele europene. Steaua a trecut in turul I al Cupei UEFA, in sezonul 1997/11998, de formatia din Turcia dupa o remiza pe teren propriu, scor 0-0, si o victorie in deplasare, scor 2-1. Pentru Steaua au marcat Damian Militaru si Cristian Ciocoiu.

Clubul Fenerbahce este cel mai vechi dintre cele patru formatii ale grupei H. Gruparea turca a luat fiinta in 1907. Fenerbahce isi desfasoara meciurile de pe teren propriu pe stadionul Sukru Saracoglu, care are o capacitate de 53.000 de locuri.

Echipa Fenerbahce este antrenata in prezent de tehnicianul german Christoph Daum. Printre jucatorii cei mai importanti din lotul formatiei turce se numara brazilieni Roberto Carlos, Alex, Deivid si Andre Santos, atacantul spaniol Dani Guiza si internationalii turci Volkan Demirel, Emre, Colin Kazim-Richards si Senturk.

Fenerbahce a mai jucat si cu o alta echipa din Romania, in Cupa Cupelor, sezonul 1963-1964, primul tur, Petrolul Ploiesti - Fenerbahce 1-4 in deplasare, 1-0 acasa. De asemenea, in Cupa UEFA, 1973-1974 in turul 1 FC Arges - Fenerbahce 1-5 in deplasare 1-1 la Pitesti.

Palmaresul echipelor romanesti cu Olanda: 21 4 7 10 12-28; ne-au eliminat doua echipe in Cupa Campionilor, una in Cupa Cupelor, 3 in Cupa UEFA; le-am eliminat una in Cupa Campionilor, 3 in Cupa UEFA.

Palmaresul echipelor romanesti cu Turcia: 32 15 6 11 47-45; ne-au eliminat o echipa in Cupa Campionilor, doua in Cupa Cupelor, 3 in Cupa UEFA; le-am eliminat 3 echipe in Cupa Campionilor, 8 in Cupa UEFA.

 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!