VIDEO Ce notă a primit Andres Dumitrescu, după ce a fost titular în AS Roma - Slavia Praga

andres dumitrescu AS Roma - Slavia Praga Slavia Praga Europa League
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 27 Octombrie 2023, 08:14
Data actualizarii: Vineri 27 Octombrie 2023, 08:14

Andres Dumitrescu (22 de ani), fundașul stânga pe care Slavia Praga l-a transferat de la Sepsi, a fost titular în echipa cehilor pe Stadio Olimpico.

Fosta campioană a Cehiei a pierdut meciul cu AS Roma, scor 2-0, după ce echipa lui Jose Mourinho a lovit de două ori în prima parte a partidei.

Andres Dumitrescu, titular în AS Roma - Slavia Praga

Mai întâi, Edoardo Bove a deschis scorul după doar un minut, iar Romelu Lukaku și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, stabilind scorul final încă din minutul 17.

Andres Dumitrescu a fost din nou titularizat în echipa celor de la Slavia Praga, așa cum s-a întâmplat și în primele două meciuri din grupele Europa League.

Antrenorul Jindrich Trpisovsky l-a schimbat pe român după 63 de minute, cu Lukas Provod. Pentru prestația sa, Dumitrescu a fost notat cu 5 de publicația italiană romatoday.it.

Meciul de pe Olimpico a avut ca miză primul loc în Grupa G din UEFA Europa League. AS Roma are acum nouă puncte din tot atâtea posibile, iar Slavia a rămas pe locul doi, cu șase puncte.

Grupa este completată de Servette și Sheriff Tiraspol, cu câte un punct după trei runde. În următoarea etapă, Slavia va primi vizita Romei.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!