VIDEO EXCLUSIV Schema lui Viking care a blocat apărarea lui FCSB. Dawa, Tamm și Târnovanu, anesteziați 

SPORT.RO
Data publicarii: Joi 25 August 2022, 20:35
Data actualizarii: Joi 25 August 2022, 20:41

Viking a egalat contra lui FCSB, 1-1, în minutul 26 al partidei care contează pentru manșa retur din play-off-ul Conference League.

În minutul 23, fundașul Vevatne, aflat la mijlocul terenului, a trimis o pasă lungă, la nivelul gazonului, iar un coechipier a avut inspirația de a lăsa mingea să îi treacă printre picioare.

Schema lui Viking care a blocat apărarea lui FCSB

Întrega defensivă a lui FCSB a fost surprinsă de pasa celor de la Viking. Joyskim Dawa, aflat la aproximativ 25 de metri de propria poartă, a fost prins pe picior greșit și nu a putut respinge, iar mingea a intrat în careu.

Târnovanu a ieșit târziu din poartă, iar atacantul lui Viking, Karlsbakk, a profitat de viteza slabă a lui Tamm și a ajuns primul la minge. Imediat cum a atins balonul, atacantul gazdelor a fost faultat de portarul lui FCSB, iar arbitrul a dictat penalty.

Cel care a transformat lovitura de la 11 metri a fost căpitanul și decarul lui Viking, Zlatko Tripic.

  • Echipa de start FCSB: Târnovanu - Pantea, Dawa, Tamm, Radunovic - Edjouma - Cordea, Miculescu, Oct. Popescu, Coman - Rusu 
  • Rezerve: Vlad, Haruț, I. Stoica, Dulca, Boboc, Rață, Oaidă, Musi, Radaslavescu 
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!