Leo Messi a numit favorita la CM 2026: ”În afară de noi, ei chiar sunt competitivi”

Leo Messi a numit favorita la CM 2026: ”În afară de noi, ei chiar sunt competitivi” CM 2026

Campionatul Mondial din 2026 are loc în perioada 11 iunie - 19 iulie 2026.

Argentina face parte din Grupa J la turneul final din Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada, alături de Algeria, cu care va avea primul meci pe 17 iunie, Austria și Iordania.

Campioana mondială o va înfrunta pe Austria pe 22 iunie și pe Iordania pe 28 iunie. Până la participarea CM 2026, Argentina va disputa două jocuri de pregătire cu Honduras (7 iunie) și Islanda (10 iunie).

Leo Messi a numit favorita la CM 2026: ”În afară de noi, ei chiar sunt competitivi”

Lionel Messi a evidențiat patru naționale care își pot trece în cont trofeul mult râvnit: Franța, Spania, Brazilia și Portugalia, despre care a spus că are un lot cu adevărat competitiv.

Cu Franța, Argentina s-a întâlnit în finala ediției precedente de CM. Meciul s-a încheiat 3-3 după 120 de minute și 4-2 după loviturile de departajare.

”Peste noi, există și alte favorite, echipe care ajung într-o formă mai bună decât noi. Franța este din nou foarte puternică, cu foarte mulți jucători de top.

Spania și Brazilia sunt mereu în cursă... Portugalia, cred eu, are acum și ea un lot cu adevărat competitiv”, a spus Lionel Messi.

Momentul în care Ronaldinho a recunoscut: ”Messi e mai bun decât mine”

Maxi Lopez, fostul atacant care a jucat la FC Barcelona sau AC Milan, dar care nu a bifat nicio selecție la prima reprezentativă a Argentinei, a rememorat momentul care l-a făcut pe Ronaldinho să recunoască jocul ingenios al lui Messi. Se întâmpla asta chiar în anul în care ”Dinho” a câștigat Balonul de Aur.

”La 16 ani, Messi putea să se descurce în fața jucătorilor mai în vârstă. Avea forță și viteză extraordinare. Ronnie îmi spunea: 'Omul ăsta e mai bun decât mine'.

Era foarte tânăr, foarte timid. Astăzi este un lider, dar în acele prime zile era un alt Messi. Deși, bineînțeles, a fost mereu foarte prietenos, mereu dispus să vină la grătare cu băieții mai mari”, a povestit Maxi Lopez, potrivit Marca.

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!