Un simbol din Brazilia, dat jos din masina si JEFUIT! "Mi-au furat masina, banii si tricoul!" Ce s-a intamplat inainte de Mondial

CM 2014
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 17 Mai 2014, 13:00
Data actualizarii: Sambata 17 Mai 2014, 13:21

Vezi ce s-a intamplat in Rio de Janeiro cu unul dintre cei mai iubiti luptatori din Brazilia.

Scene incredibile in Brazilia, tara care urmeaza sa gazduiasca in aceasta vara Cupa Mondiala de fotbal.

Unul dintre cei mai buni si mai cunoscuti luptatori din toate timpurile, Shogun Rua, a fost jefuit in plina strada. Acesta conducea masina unui prieten si se indrepta catre o filmare pentru unul din sponsorii sai, cand a fost oprit de o alta masina in trafic. Patru barbati inarmati au coborat din masina si l-au amenintat cu arme de foc, luandu-i masina, banii dar si tricoul.

"Unul dintre ei mi-a spus ca stie cine sunt, ca sunt un luptator, si sa nu incerc nicio schema cu ei. A fost incredibil", a spus Shogun Rua, care a scapat nevatamat din incident.

Suporterii de la Mondial, in pericol


Incidentul vine la doar cateva saptamani inainte de Cupa Mondiala, iar autoritatile sunt in alerta. Cazurile de jefuire sunt tot mai dese in ultima vreme, iar odata cu inceputul turneului de fotbal, tara se va umple de oameni din toate colturile lumii ce nu au mai intalnit in viata lor o societate atat de violenta precum cea din Brazilia.

Este cunoscut faptul ca nici macar Politia nu intra in "favele", cartierele rau famate ale Braziliei, acolo unde numai trupele speciale, paramilitare, intra pentru a face raiduri.

Razboaiele dintre fortele de ordine si infractorii din Brazilia sunt la ordinea zilei, iar incidentul cu Shogun, un simbol in Brazilia, vine ca un semnal de alarma pentru FIFA.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!