La 42 de ani, Manny Pacquiao a suferit al optulea eșec al carierei. Cine l-a învins pe pugilistul-politician 

Box La 42 de ani, Manny Pacquiao a suferit al optulea eșec al carierei. Cine l-a învins pe pugilistul-politician
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 22 August 2021, 17:30
Data actualizarii: Duminica 22 August 2021, 17:39

Manny Pacquiao, revenit după doi ani în ring şi aflat poate la ultimul meci din lunga sa carieră, a fost învins la puncte de cubanezul Yordenis Ugas, care păstrează centura WBA la categoria welter, sâmbătă la Las Vegas.

Pacquiao, în vârstă de 42 de ani, a suferit a opta înfrângere din cariera sa, toţi cei trei judecători văzându-l învingător pe Ugas (115-113, 116-112, 116-112).

Pacquiao a spus că "nu ştie" dacă este ultimul său meci, întreţinând suspansul în legătură cu viitorul său, atât în box cât şi în politică, în condiţiile în care presa a scris că el vrea să candideze la alegerile prezidenţiale din Filipine.

Pacquiao, opt eșecuri în cariera de la profesioniști

 

Precedentul meci al lui Pacquiao avusese loc în iulie 2019, când l-a învins pe americanul Keith Thurman, intrând în posesia titlului mondial WBA la categoria welter, de care a fost deposedat în ianuarie de federaţia respectivă, în condiţiile în care nu l-a mai apărat de atunci.

Pacquiao, care are acum un bilanţ de 67 de victorii, 8 înfrângeri, 2 egaluri, a început în ultimii ani o carieră politică în ţara sa, unde este senator ales, însă a continuat să boxeze la cel mai înalt nivel.

Agerpres

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!