Campionul care nu are unde sa-si tina medaliile! Doarme cu manusile pe post de perna si merge 27 de statii de autobuz zi de zi pentru visul sau: "O sa ajung ca Mayweather"

SPORT.RO
Data publicarii: Joi 14 Februarie 2019, 21:04
Data actualizarii: Joi 14 Februarie 2019, 21:13

E campion al Romaniei la box, dar nu-si tine acasa medaliile si cupele pentru ca n-are loc. Are o singura camera, in care traieste cu mama si cu sora lui.

"Ma numesc Mario, mi se spune Cubanezu', si va promit ca o sa ies campion olimpic la box", spune micul Mario Palapuic.

Mario are 13 ani si s-a apucat de box ca sa scape de saracie. El e campion national si viseaza departe.

"O sa ajung si eu candva ca Mayweather! Dorm cu manusile sub cap ca ma ambitionez si sa devin campion", mai spune el.

Ca sa-i creasca pe copii, mama lui Mario lucreaza ca femeie de serviciu si vinde sosete la metrou.

"Imi doresc sa fie cuminte, sa mearga la scoala si la antrenamente, atata vreau", spune ea.

Pentru a ajunge la antrenamente, Mario traverseaza Bucurestiul.

"De la mine de acasa pana la antrenament fac 27 de statii cu autobuzul, dar merita orice efort ca sa devin un mare campion", mai spune el.

Pustiul isi tine trofeele la sala, pentru ca acasa nu are loc. Antrenorul lui Mario pregateste gratis 35 de copii.

"Este unul dintre sportivii care nu mi-a lipsit de la sala cam niciodata in ultimii ani, vine zilnic", spune si Alex Scarlat.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!