După o primă repriză dezamăgitoare, în care oaspeţii au şi deschis scorul, pe final, în minutele de prelungire, echipa lui Arne Slot a avut altă faţă în partea secundă.
Darwin Nunez a marcat golul egalizator şi a obţinut primul penalty al meciului, transformat de Mo Salah. „Cormoranii” au mai primit o lovitură de pedeapsă pe final, după verificarea VAR, şi tot atacantul egiptean a transformat pentru Liverpool – Southampton 3-1.
În clasamentul din Premier League, Liverpool conduce autoritar, cu 70 de puncte , urmată de Arsenal, cu 54, dar cu două meciuri în minus.
Cifre spectaculoase pentru Mohamed Salah
După 28 de etape disputate în Premier League, atacantul egiptean are 44 de contribuții la golurile lui Liverpool, dintre care 27 de reușite și 17 assist-uri, egalând performanțele lui Thierry Henry, din sezonul 2002/2003 și Erling Haaland, din sezonul 2022/2023.
"Cu cine joci împotriva lui Messi, Ronaldo, Salah și Haaland?". Cei "5 Fantastici" români aleși de Mircea Bornescu. Fundaș dreapta: Cristi Săpunaru
Fostul internațional român a intrat în jocul moderatorului Andru Nenciu și și-a creionat o apărare cu Cristi Săpunaru în dreapta, cu Răzvan Raț în stânga, cu un cuplu de fundași centrali format din Cristi Chivu și Mirel Rădoi și cu Costin Lazăr în postura de mijlocaș la închidere:
"Să începem cu fundașul dreapta, l-aș alege pe Săpunaru. Apoi l-aș alege pe Cristi Chivu fundaș central și mi-aș dori să-l retrag pe Mirel Rădoi fundaș central, știu ce fel de sportiv este, ce fel de om, de spirit de sacrificiu are. Și fundaș stânga l-aș alege pe Răzvan Raț. În fața apărării îl aleg pe Costin Lazăr, cu care am fost coleg la Rapid și mi-a plăcut foarte mult stilul lui de joc", au fost alegerile goalkeeper-ului care și-a trecut în CV peste 400 de meciuri pe prima scenă a fotbalului românesc.