Barul pe care îl deține în Dublin, Black Forge Inn, a luat foc, însă polițiștii spun că este mâna unui piroman.
GALERIE FOTO Conor McGrergor, victima unui incendiator! Ce s-a întâmplat vineri dimineață
Alte sporturi
Zi de coșmar pentru fostul campion din UFC, ”The Notorious” Conor McGregor.
Un incendiator a dat foc barului lui Conor McGregor
Detectivii cred că o persoană neidentificată a stropit localul cu o substanță inflamabilă și a dat incendiat barul în jurul orei 3:00. Totul s-a petrecut vineri, la orele dimineții.
Se pare că suspectul a stropit cu lichidul inflamabil partea din față a localului și a aprins focul, după care a fugit de la locul faptei. Din fericire, nu au existat victime, iar stricăciunile sunt minore.
În aceste momente, polițiștii irlandezi analizează camerele de supraveghere în încercarea pentru a identifica un suspect, în timp ce detectivii au adunat dovezi ale atacului piromanului din Crumlin, un cartier din Dublin.
The Sun susține că și luptătorul din UFC, fost dublu campion mondial, va fi chemat la audieri, însă, în cazul în care acesta nu va fi disponibil, autoritățile vor sta de vorbă cu managerii localului.
Anchetatorii încearcă acum să stabilească un motiv al atacului.
Nu este pentru prima dată când barul deținut de Conor McGregor este ținta incendiatorilor. În urmă cu trei ani, un individ a aruncat un ”Cocktail Molotov” spre Black Forge Inn, însă sticla nu s-a spart. După acel incident, McGregor a instalat ferestre antiglonț.
La scurt timp după atacul de vineri dimineață, McGregor a reacționat printr-o postare pe rețelele sociale. Luptătorul, aflat în prezent în vacanță în Statele Unite ale Americii, a transmis: ”Pub-ul e deschis azi, oameni buni. Nu poți trece prin el nici cu un lansator de rachete. E impecabil”.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News























