Dacă pentru unele probleme trebuie să căutăm mult o rezolvare, pentru lipsa dinților de pe arcadă sau pentru dinții puternic deteriorați, medicina modernă îți oferă un singur răspuns – implant dentar. Este o soluție eficientă, sigură și, cel mai important, de durată.
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care pacienții le adresează medicilor este: „Când pot reveni la activitățile fizice?”. Află, din acest articol, ce presupune revenirea la astfel de activități după implant dentar. Oare cât trebuie să aștepți? Găsești răspunsul mai jos.
Implantul dentar în primele 48 de ore
Primele 24-48 de ore sunt esențiale pentru succesul implantului dentar. Practic, perioada imediat următoare este esențială pentru formarea unui cheag de sânge în jurul implantului și inițierea procesului de vindecare. În tot acest timp, odihna trebuie să aibă prioritate. Ar fi bine să te gândești doar la sănătatea ta. Încearcă să dormi cu capul ușor ridicat pentru a reduce inflamația. Există și câteva acțiuni de evitat: aplecările bruște, mișcările care pun presiune în zona capului și, evident, activitățile fizice intense.
Implantul dentar în zilele 3-5
Ai trecut cu bine peste primele 48 de ore? Dacă nu există sângerări persistente, durere intensă sau umflare excesivă, e timpul să revii la activitățile ușoare, cum ar fi plimbările lejere, cumpărăturilor, ieșirile în aer liber – la pas. E bine să eviți în continuare ridicarea greutăților, alergatul, exercițiile cardio și, bineînțeles, sporturile de contact. Visezi la dinți ficși în 24 ore? Discută cu medicul tău înainte.
Implantul dentar în primele două săptămâni
Odată ce durerea dispare și umflătura se retrage, procesul de vindecare se apropie ușor de final. După primele 7 zile, poți începe exerciții, cu intensitate moderată desigur. Mersul pe bicicletă sau stretching-ul sunt exemple bune aici. În continuare, se evită mișcările bruște ale capului sau maxilarului. Ai reluat deja activitățile? Fii atent la semnalele pe care ți le transmite corpul! Dacă apare durere, disconfort sau sângerare, trebuie să contactezi medicului.
Implantul dentar în primele trei săptămâni
După 2-3 săptămâni, poți reveni la activități fizice mai solicitante. Majoritatea pacienților merg la sala de fitness, dar rămân precauți: se evită loviturile directe în zona gurii și se pune accent pe hidratare. Dacă faci sport de contact sau de echipă, ar fi bine să discuți acest aspect cu echipa medicală înainte de implantul dentar. Poate trebuie să-ți planifici un concediu.
Semne de alarmă în recuperarea după implant dentar
La modul general, recuperarea nu ar trebui să-ți creeze probleme. Pacienții revin la birou imediat după. Nu se înscriu la maraton, nu merg în sala de forță și nici la un curs de dans, dar sunt acolo în mijlocul unei rutine de care nu se dezic. Este important totuși să fii atent la semnele care ar putea indica o problemă. Cele mai comune sunt:
● Sângerări care reapar după efort;
● Umflare persistentă;
● Durere intensă;
● Mișcarea implantului;
● Senzația de instabilitate;
● Importanța osteointegrării.
Așa cum spuneam, perioada de vindecare contează enorm pentru succesul planului de tratament. Vorbim aici despre osteointegrare – procesul prin care implantul dentar se fixează în os. Chiar dacă te simți bine după primele zile, acest proces va continua până la 6 luni. De aceea, este important să asculți sfaturile primite în cabinet.
Așadar, revenirea la activitățile fizice după implantul dentar se face treptat. Te poți întoarce imediat la activitățile de rutină, dar trebuie să eviți efortul fizic o perioadă. E spre binele tău.