A asteptat 4 ani sa joace primul meci! Cand a intrat pe teren, a lasat fara cuvinte pe toata lumea! Ce a spus dupa meci e cu adevarat impresionant:

Autor: Sport.ro
Joi 30 Ianuarie 2014, 07:22

	A asteptat 4 ani sa joace primul meci! Cand a intrat pe teren, a lasat fara cuvinte pe toata lumea! Ce a spus dupa meci e cu adevarat impresionant:

► Fotbal in jurul lumii: de la Hollywood la Amsterdam! SUA – Coreea de Sud, sambata 00:00, si Utrecht –Ajax, duminica 13:30, LIVE Sport.ro si Voyo.ro!

"Reverend" Bob Richards, un atlet versatil care a ajuns in echipa Olimpica a Statelor Unite de 3 ori si a castigat medalia de aur in 2 randuri la saritura cu prajina, a facut publica povestea motivationala a unui pusti care si-a indeplinit visul datorita unei ambitii iesite din comun. Si totul pentru un motiv cu adevarat emotionant.


Povestea emotionanta este a unui baiat slabut care iubea fotbalul american din toata inima. Era la potentialul maxim antrenament dupa antrenament. Nu ajungea insa nicaieri, fiind cu mult mai mic de inaltime decat restul baietilor din jurul sau. La toate meciurile, baiatul statea plin de speranta pe banca de rezerve. Juca foarte rar.

Pustiul locuia impreuna cu tatal sau, iar cei doi aveau o relatie speciala. Chiar daca fiul statea aproape mereu pe banca, tatal il aplauda si il incuraja. Nu lipsea de la niciun meci al acestuia.

Cand a intrat la liceu, baiatul era in continuare cel mai mic de inaltime dintre colegii sai. Dar tatal sau a continuat sa il incurajeze, in acelasi timp facandu-i clar faptul ca nu este obligat sa joace fotbal daca nu vrea asta.

Dar pustiul iubea fotbalul si a decis sa continue. Era hotarat sa dea totul la fiecare antrenament, in speranta ca va juca atunci cand va ajunge in ultimul an de liceu. A fost prezent la toate antrenamentele in perioada liceului, nu a ratat niciunul. La fel s-a intamplat si cu meciurile, dar le-a privit de pe aceeasi banca vreme de patru ani.

Tatal a fost intotdeauna in tribuna, privindu-l si incurajandu-l de fiecare data.

Cand pustiul s-a dus la facultate, a decis sa se inscrie la echipa de fotbal a acesteia. Nimeni nu a crezut ca va fi selectionat, dar el da. Antrenorul a recunoscut ca l-a pastrat atunci mai mult pentru spiritul de care dadea dovada si pentru devotamentul de la antrenamente. In acelasi timp, era sufletul echipei, iar de asta aveau nevoie, la momentul respectiv, echipa.

Vestea ca a fost selectionat l-a entuziasmat pe baiat. A fugit la cea mai apropiata cabina telefonica si si-a sunat tatal. Era si el fericit, iar la scurt timp a primit bilete pentru toate meciurile fiului sau.


Scrisoarea cutremuratoare

Persistent, baiatul a mers, vreme de patru ani, la toate antrenamentele echipei sale, dar nu a jucat niciun meci. Era finalul facultatii, iar in timp ce mergea spre terenul unde urma sa aiba loc sambata cel mai important meci, antrenorul l-a oprit si i-a inmanat o telegrama.

Baiatul a citit telegrama si a ramas fara cuvinte. A inghiti in sec si a inganat cateva cuvinte catre antrenor: “Tatal meu a murit in aceasta dimineata. Pot sa fiu scuzat sa nu vin astazi la antrenament?”. Antrenorul a pus bratul pe umarul lui si i-a spus intelegator: “Ia-ti liber toata saptamana, fiule. Si nici nu te gandi sa vii la meci sambata”.

A sosit sambata, iar meciul nu avea cea mai buna desfasurare. In al treilea sfert, cand echipa era condusa cu 10 puncte, un pusti tacut s-a dus spre vestiare si s-a echipat. In timp ce alerga spre banca, colegii si antrenorul au ramas impresionati de faptul ca baiatul se intorsese atat de devreme la echipa: “Va rog sa ma lasati sa joc”, a spus acesta antrenorului. “Trebuie sa joc astazi!”. Antrenorul s-a prefacut ca nu il aude. Nu dorea sa introduca pe teren cel mai slab jucator, cand meciul era atat de important. Dar pustiul a insistat si, intr-un final, fiindu-i mila de el, antrenorul i-a zis: “In regula. Poti sa intri”.

La scurt timp, antrenorul, colegii si toti cei prezenti in tribuna nu isi puteau crede ochilor. Acest mic anonim, care nu mai jucase niciodata, evolua fara cusur. Echipa adversa nu putea sa-l opreasca. Alerga, pasa si bloca precum un mare jucator. Echipa sa incepea sa recupereze. Putin dupa, scorul era egal. In ultimele secunde, pustiul a interceptat o pasa si a alergat pentru victorie.

Fanii s-au dezlantuit! Colegii sai l-au ridicat pe brate. Nu se mai auzise o asemenea bucurie. La final, cand tribunele s-au golit si colegii au facut dus si au plecat de la stadion, antrenorul a observat ca baiatul statea singur intr-un colt al vestiarului. S-a dus la el si i-a spus: “Pustiule, nu imi vine sa cred! Ai fost fantastic! Spune-mi cum ai reusit sa faci asta?”

Cu lacrimi in ochi, baiatul s-a uitat spre antrenor si i-a zis: “Pai, stiti ca tatal meu a murit, dar stiati ca era orb?”. A incheiat propozitia, a inghitit cu greutate si a fortat un zambet. “A venit la toate meciurile mele, dar astazi a putut sa ma vada pentru prima oara jucand. Si am vrut sa-i arat ca pot sa fac asta! ”.


Intr-adevar, pare o poveste cusuta cu ata alba a celui care a candidat la presedintia Statelor Unite in 1984. Conteaza mai putin. Reala sau nu, povestea acestui pusti arata ca pasiunea pentru un sport si dorinta de a reusi nu trebuie sa fie oprita de obstacole.

Programarea pentru vaccinarea cu serul Pfizer/BioNTech, reluată de sâmbătă
BRAT

Modifică setările cookies